Acesta este titlul unei cărți celebre, scrisă de doi francezi. A avut un succes uriaș la vremea la care a fost publicată, pentru că au privit comportamentul conducătorilor prin prisma bolilor pe care le aveau și care le-au influențat deciziile. Ulterior, o mulțime de documentare au ales să abordeze subiecte politice și istorice acest unghi. De exemplu, Discovery a difuzat o serie de documentare, bazate de imagini și documente ale vremii, unde a fost lansată teoria că Hitler suferea de Parkinson.
La sfârșitul anilor ’80 ascultam, ca mai tot românul, Europa Liberă. Foarte rar ascultam și altceva decât muzica pe care o propunea Cornel Chiriac, doar eram un tânăr care practica muzica și era una dintre puținele soluții de a-ți îmbogăți cultura muzicală. Totuși, mi-a atras atenția un serial propus la acea vreme, cu citate dintr-o carte scrisă de doi francezi. Citezi din memorie, după aproape 40 ani, ceva care suna cam așa: indiferent de boala de care suferi, este imposibil ca ea să nu îți afecteze comportamentul și deciziile.
Pentru un student de douăzeci și ceva de ani, născut în comunism și educat în comunism, era greu de înțeles cum de își permit niște neica nimeni să trateze subiecte tabu, cum ar fi sănătatea președinților sau prim miniștrilor. Cine ar fi îndrăznit vreodată să vorbească despre sănătatea lui Nicolae Ceaușescu sau a vreunui fruntaș comunist? Abia după 1989 am aflat despre cum funcționează o democrație, mai ales că și democrațiile vestice au evoluat între timp.
Pentru mine, exemplul cel mai spectaculos este raportul despre sănătatea președintelui, așa cum îl prezintă americanii. Anul trecut, pe vremea asta, toți americanii și nu numai se întrebau dacă președintele în exercițiu, Joe Biden, suferă de Alzheimer. Într-o conferință de presă la Casa Albă, această întrebare a fost pusă în mod explicit, iar răspunsul a fost NU! Dar cine mai avea încredere în comunicările venite dinspre Casa Albă? După ani de minciuni oficiale, turnate în presa cea mai serioasă, oamenii și-au pierdut încrederea în sursa guvernamentală. Dacă nu este Alzheimer, cu siguranță este altceva care ni se ascunde, pentru că un om sănătos nu discută cu persoane imaginare, nu vorbește cu persoane decedate, nu dă mâna cu aerul și nu își pierde coerența în public.
Așadar, până și exemplul cel mai bun, modelul pe care ne-am fi dorit să îl urmăm, este o pistă contaminată. De fapt, Administrația Biden și toți aliații săi care sunt exportatori de democrație au practicat minciuna oficială, iar declarațiile politice au ajuns să țină loc de dovezi și de adevăr. Reacția este una cât se poate de firească: s-a născut o formă de rezistență la acest tip de minciună, de intoxicare oficială. Iar mișcarea de rezistență s-a manifestat pe social media, în ciuda cenzurii impuse chiar de către instituțiile de forță controlate de guvern.
Ei bine, trăim într-o lume bolnavă, în care nu prea mai faci diferența dintre minciună și adevăr. Culmea, principalul furnizor de minciuni, adică guvernele, investesc sume enorme pentru a ne demonstra că tot ceea ce nu respectă narativul oficial este fake news. Administrația Biden a creat cele mai monstruoase etichete, pe care apoi le-a „exportat” în lumea largă, cum ar fi pro-rus sau putinist. Dacă vrei să îl faci pe cineva de tot rahatul, îi zici că este pro-rus. Dacă vrei să îți susții candidatul spui că nu vrei să votezi cu contracandidatul care te va duce spre Moscova! Nimic logic, nimic dovedit, ci doar niște etichete. Și la foarte mulți dintre noi, care sunt dominați numai de certitudini, pro-rusul este evident, iar legionarul trăiește deghizat printre noi, mai ceva decât extratereștrii care au ales drept „gazdă” corpul vecinului sau al florăresei de la colțul străzii.
La noi, după 10 ani de mandat, Klaus Iohannis pleacă acasă, fără să știm dacă a suferit cumva de vreo boală sau ce intervenții chirurgicale ar fi avut. După spusele unor specialiști, Klaus Iohannis și-ar fi făcut blefaroplastie în 2024. Oricum, după 10 ani de stat la Cotroceni, Iohannis din 2025 părea mai tânăr decât Iohannis din 2025, și lăsa impresia unei forme fizice excelente! Dar în 10 ani să nu fi suferit absolut de nici o boală? Pentru că boala totuși are o influență, de multe ori deosebit de importantă, asupra deciziilor.
În 2022 și 2023, toată floarea cea vestită a medicinei Occidentale ne prevenea despre cancerul lui Vladimir Putin. Alții spuneau că a căzut pe scări și a urinat pe el, o știre comentată și răs-comentată de Radu Tudor, cu un rânjet de satisfacție evidentă. Apoi niște medici italieni i-au studiat irisul lui Putin și au descoperit o mulțime de probleme de sănătate, pentru că ochii nu mint, nu-i așa? Doar jurnaliștii care renunțat la jurnalism și s-au transformat în agenții de PR ai guvernelor sau ai diferitelor partide.
Întrebarea care mă frământă este: actualii noștri candidați ce suferințe or avea? Cred că în perioada de campanie electorală, jurnaliștii mai îndrăzneți ar trebui să-i întrebe în mod direct pe candidați: Suferiți de vreo boală cronică? Când ați avut ultima intervenție chirurgicală? Când v-ați făcut ultimele analize de sânge? V-ați vaccinat împotriva Covid? Noroc că niciunul dintre candidații noștri la președinție nu este octogenar, dar boala te poate lovi la orice vârstă. Iarăși suntem la mila Domnului. Cine știe cu ce bolnav ne vom pricopsi în fruntea statului român pentru următorii cinci ani!
