Dinamo va primi, în seara aceasta, vizita FCSB-ului, pe Arena Națională. Derby-ul românesc se va disputa începând cu ora 20.30 și va conta pentru etapa a doua a play-off-ului.
Câte bilete s-au vândut pentru Dinamo – FCSB
Fanii celor două echipe bucureștene consideră meciul de azi “Eternul Derby”, iar tribunele se anunță aproape pline la ora meciului. Până ieri, s-au vândut 25.000 de bilete, iar până la ora de start se așteaptă la un număr mult mai mare de suporteri pe Stadionul Național.
”Peste 25.000 de bilete vândute.
Nimic nu se compară cu iubirea dinamoviștilor pentru echipă. Am arătat asta și o arătăm mereu.
Suntem deja un număr impresionant de suporteri care ne-am asigurat locul pe stadion, hai și tu, dacă încă mai aveai dubii.
De asemenea, astăzi (n.r. sâmbătă, 29 martie) este și ultima zi în care vă puteți procura abonamente pentru toate meciurile din play-off.”, au declarat oficialii echipei Dinamo.
Cele două mari rivale sunt în acest moment despărțite de 3 puncte. FCSB a adunat 29 de puncte, fiind pe locul 3, în timp ce Dinamo e pe 4, cu 26 de puncte. Lupta la vârf e însă departe de a fi terminată.
Gruparea din ”Ștefan cel Mare” vine după o înfrângere pe terenul CFR-ului, 1-3, în timp ce roș-albaștrii au remizat cu echipa pregătită de Marius Șumudică, 3-3, tot pe Arena Națională din Capitală.
Câte bilete mai sunt disponibile
Clubul Dinamo a anunțat că, până la startul partidei, este de așteptat ca numărul de tichete vândute să crească până în jurul pragului de 30.000.
Iată ce prețuri au biletele la meciul Dinamo – FCSB:
- Peluza ”Cătălin Hîldan” (inel 1): 25 RON
- Peluza ”Cătălin Hîldan” (inel 2 și 3): 20 RON
- Tribuna 2: 50 RON
- Tribuna 1: 90 RON
- VIP Regular 2: 200 RON
- VIP Regular 1: 250 RON
- VIP Experience: 390 RON
Biletele se pot achiziționa atât online, cât și fizic, prin rețeaua bilete.ro (Inmedio, Poșta Română, Vodafone) sau la casele de bilete din bd. Pierre de Coubertin & str. Maior Coravu, între 13:00 și 21:00.

În ce zone mai pot fi achiziționate bilete
În acest moment, mai sunt disponibile bilete pentru următoarele zone: Peluza 1 Inel 3 PCH, Tribuna 2 Inel 3, Tribuna 1 Inel 3, Zona elevi peste 14 ani, studenți, pensionari, Tribuna 2 Inel 1, VIP 1 Regular și VIP Experience.
Elevii, studenții și pensionarii au reducere de 30% la achiziționarea biletelor, la tribuna a II-a și în Peluza Nord.
Persoanele cu dizabilități beneficiază de gratuitate în zonele special alocate, în baza certificatului justificativ, însoțit de actul de identitate.
Accesul suporterilor în stadion va fi permis începând cu orele 18:30.