La sfârșitul săptămânii trecute, Summit-ul G7 de la Hiroshima, în Japonia, a ocupat primele pagini ale ziarelor și emisiunilor de știri, fie ele „live” sau online. În același timp însă – mai exact, între 18 și 21 mai – la o jumătate de lume distanță, la Lisabona, avea loc o altă reuniune, ale cărui impact și concluzii sunt cel puțin la fel de importante ca cele de la G7. Dar nu vei afla nimic despre ele. Sau cel puțin, nu acum.
Spre deosebire de Grupul celor Șapte, ale cărui discuții, întâlniri, declarații și hotărâri sunt publice, conferința despre care vorbim – Grupul Bilderberg, mai exact – are cam totul off-the-record. Da, se știe cine participă la evenimentul anual (în acest an, a 69-a întâlnire de la constituire, întânire cu 130 de participanți confirmați), adică între 120 și 150 de persoane din cele mai diverse domenii de activitate: industrie (aproape toate domeniile la care te poți gândi), finanțe, IT&C, media, medicină, politică, mediul academic și mediul guvernamental, din 23 de țări (în acest an).

Puncte de vedere individuale, nu oficiale
Trebuie subliniat faptul că spre deosebire de G7, unde pozițiile și declarațiile asumate sunt oficiale și susținute de guvernele țărilor participante, în cazul Grupului Bilderberg, participanții vin în calitate de „persoană fizică”, iar ceea ce spun, discută și propun nu este neapărat un punct de vedere oficial al „angajatorilor” lor, fie ei publici sau privați.
La întâlnirea din acest an, subiectele de pe ordinea de zi au fost: AI (Inteligența Artificială); Banking System (sistemul bancar mondial, cel mai probabil cu referire directă la falimentele din ultimele luni, ale unor bănci celebre); China; Tranziția energetică; Europa; provocările din mediul fiscal; India; politici industriale și de comerț; NATO; Rusia; Amenințări transnaționale; Ucraina; US Leadership.
Așa cum spuneam, cine, ce, cu cine și cum discută în cele patru zile ale conferinței, cel mai probabil nu vom afla decât dacă opiniile participanților sunt ulterior exprimate și asumate oficial.
Până atunci, fiecare gândește și evaluează după cum poate…