Big Little Festival, singurul festival din Europa de Est dedicat exclusiv conexiunii dintre părinți și copii, va avea loc la Râșnov între 21-23 iunie. Artiști celebri vor cânta, dar se vor și juca la acest festival, alături de cele aproximativ 50.000 de persoane, așteptate să participe.
Smiley, Alina Eremia, Feli, Jean Gavril, Bibi, Andra Gogan, Jo, Mario Fresh, Mark Stam, Nicole Cherry, Cabron, Misha Miller sunt doar câțiva dintre artiștii care vor cânta, dar se vor și juca la Big Little Festival alături de prezentatorul Cosmin Seleși și cele 15.000 de familii, aproximativ 50.000 de persoane, așteptate să participe în spațiul de peste 11 hectare amenajat în cel mai creativ și colorat mod pentru a sărbători relația părinte-copil prin experiențe în tandem unice în România.
Nerf Arena, HaHaHa Production Music Camp, Slime Fest, Competiția Familiilor – un maraton de jocuri vechi și noi, Live Cooking Area, Gaming Area cu competiții de Minecraft, FIFA sau BrawlStars, Lego și Nintendo, zone interactive de lectură, spectacole de teatru, ateliere de yoga, aerobic, dans, pictură, tatuaje, gătit, zonă de filme și desene animate vor fi parte din experiențele care vor aduce copiii de ieri și de azi împreună.
Trei zile de joacă la Big Little Festival
„Deși sunt conștient de cât este de important să mă joc cu băieții mei, totuși nu reușesc atât de mult pe cât îmi doresc și așa s-a născut Big Little Festival. Pentru noi, toți părinții, acest festival poate fi ocazia perfectă de a petrece 3 zile întregi de joacă și timp de calitate alături de copiii noștri și sunt sigur că va rămâne o amintire frumoasă pentru toți membrii familiei. Așa că vă invit să mai fim copii pentru cel puțin o zi!”, a declarat Adrian Nica, unul dintre organizatorii Big Little Festival.
Râșnov, localitatea aflată în centrul țării, cu nenumărate atracții, locuri de cazare și peisaje de vis, va deveni în primul weekend din vacanța de vară capitala distracțiilor în familie cu prilejul Big Little Festival care va avea 3 zone mari, diverse și atractive de desfășurare.
Ce poți face cu biletul la Big Little Festival
Dino Parc Râșnov, Marele Câștigător al Premiului Telespectatorilor „Destinația anului 2023”, și al categoriei Parcuri de distracție și aventură, va putea fi vizitat gratuit în weekendul 21-23 iunie, de către toți posesorii de bilet de acces la Big Little Festival.
Acesta este cel mai mare parc de dinozauri din sud-estul Europei, dar și un muzeu în aer liber, situat în mijlocul pădurii transilvănene. Cu o suprafață de peste 4 hectare, Dino Parc Râșnov găzduiește peste 120 de dinozauri certificați științific, reproduși în mărime naturală, conform celor mai recente descoperiri paleontologice. Pe lângă traseul impresionant cu 120 de dinozauri, parcul dispune și de locuri de joacă pentru copii, căsuțe în copaci cu expoziții științifice, un cinematograf, o cameră labirint cu lasere și alte zone interactive.
Platoul de 3.000 de mp de la baza Dino Parc Râșnov va fi amenajat ca un orășel al distracției, creat și construit în spiritul conceptului primei ediții: copiii de ieri și de azi împreună. Copiii de ieri (părinții) vor avea posibilitatea să se joace jocurile copilăriei lor împreună cu copiii de astăzi și invers. Aici vor fi amenajate zone VERSUS: șotron vs Dance Revolution, țeavă cu cornete vs Nerf, Baba Oarba vs VR, „șapte pietre” vs Lego, V-ați ascunselea vs Treasure Hunt etc. Main stage-ul pentru concertele marilor artiști, art stage-ul pentru spectacole de teatru, studiourile de creație muzicală ale HaHaHa Production și cel de creație multimedia, zona de gaming, organizată de Bucharest Gaming Week, zona de console, de tehnologie, de laptopuri și de mobile, zona retro cu Arcade Machines, zona Nintendo vor aduce variante infinite de interacțiune părinți-copii.
Pachete de cazare la cort în cadrul festivalului
Organizatorii pun la dispoziția familiilor amatoare de experiențe complete și palpitante alături de copiii lor un număr limitat de pachete de cazare la cort în cadrul Big Little Festival, în care vor fi incluse activități nocturne de observare a stelelor și planetelor, precum și alte provocări memorabile. Activitățile din cadrul Big Little Festival sunt gratuite, pe baza biletului de intrare ce include și accesul în Dino Parc și în Cetatea Râșnov, și care poate fi achiziționat online de pe https://m.iabilet.ro/bilete-big-little-festival-95891/ pentru fiecare zi de festival, 21, 22 sau 23 iunie, sau pentru toate cele trei zile de distracție de familie, la un preț mai mic.
Accesul la Big Little Festival este permis doar pe baza biletului de intrare și doar împreună cu un copil în grup. Niciun adult nu poate cumpăra separat bilet la Festival, doar împreună cu un copil, alături de care să-și petreacă timpul, să se joace, să concureze, să râdă și să se distreze.
Citiți și: Festivalul Filmului European la București: 40 de filme în program