Uniunea Salvați România (USR) a anunțat luni că zece membri și-au depus candidaturile pentru funcția de președinte al partidului. Termenul limită a fost duminică, la ora 24:00. Printre candidați se numără și primarul din Câmpulung, Elena Lasconi, care a declarat că nu poate sta cu mâinile în sân în timp ce democrația din România este în pericol.
Bătălia de la USR. Zece membri vor să fie viitorul președinte al partidului
Conform anunțului oficial, candidații înscriși sunt:
- Elena Valerica Lasconi, 52 ani, Câmpulung, Argeș
- Cristian Gabriel Seidler, 43 ani, Sector 5, București
- Radu Mihai Hossu, 38 ani, Brașov
- Gabriel Mugur Dumitrescu, 54 ani, Ploiești, Prahova
- Vasile Dincă, 51 ani, Florești, Cluj
- Luiza Oancea, 33 ani, Diaspora (Marea Britanie)
- Adrian Ștefan Dudu, 31 ani, Craiova, Dolj
- Eduard Ene, 24 ani, Craiova, Dolj
- Doru Valentin Ilie, 25 ani, Sector 6, București
- Vasile Gabriel Filip, 46 ani, Constanța
Fiecare candidat a prezentat un program politic pentru a pregăti partidul pentru viitoarele competiții electorale.
Elena Lasconi: „Știu că pot schimba multe și sunt datoare să încerc”
Elena Lasconi a transmis un mesaj puternic de mobilizare: „Haideți să salvăm democrația din România! Refuz să stau cu mâinile în sân și să privesc cum se duce de râpă democrația din această țară pe care o iubim cu toții. Știu că pot schimba multe și sunt datoare să încerc, așa cum fac zi de zi la Câmpulung. România este roșie. Avem un partid-stat: PSD. Avem și o alternativă: USR. Mă doare să văd mesajul electoratului la nivel național. Românii au întotdeauna dreptate. Mesajul lor nu trebuie ignorat, ci ascultat.”
Cristian Seidler: „Să eliberăm oamenii din sărăcie”
Cristian Seidler a subliniat importanța modernizării României: „Scopul rămâne să modernizăm România, să învingem partidul-stat și să eliberăm oamenii din sărăcie. Dar ne-ați spus că asta nu ajunge. Contează și cum ajungem acolo, nu doar scopul în sine. Știm că aveți pretenții mari de la noi. Mulțumim că ne-ați tras de mânecă! Trebuie să fim alături, cu toții. Este momentul să vă spunem celor care ne-ați criticat: alăturați-vă și ajutați-ne să fim mai buni! De asta am decis să candidez. Pentru că am încredere în noi.”
Calendarul electoral intern al USR
În această săptămână va avea loc campania electorală internă, iar turul 1 al alegerilor va fi pe 24-25 iunie, cu posibilitatea unui tur 2 pe 27-28 iunie. Președintele USR va fi ales de fiecare membru al partidului, prin vot direct, pe o platformă online.
După alegerea președintelui, va fi stabilit noul Birou Național al USR prin vot al delegaților la Congres. Cei 24 de noi membri ai Biroului Național vor fi aleși în Congresul partidului convocat de președintele Cătălin Drulă pentru 29 iunie.