Ecoul bătăii de pomină din cartierul Pantelimon – cu un episod doi mult mai agresiv, consumat pe culoarele spitalului Sf. Pantelimon -, este departe de a se stinge. Aproape că nu trece oră să nu curgă cerneală din stilourile presarilor ba despre incompetența crasă a Poliției Române, ba despre povestea siropoasă cu iz de telenovelă dintre un el și o ea, dătători ambii de gâlceavă între clanuri. Ceea ce s-a menționat mai puțin spre deloc e faptul că una dintre cele mai grave și acute probleme – care a făcut posibilă perpetuarea acestor răfuieli între etern și incorigibili scandalagii în spațiul public -, ține de precaritatea și șubrezenia cu care sunt gestionate firmele de pază.
Hălcile de slană și nesemnificativă grăsime (interlopii nu sunt grași, ci doar supra-ponderali, nu-i așa?! – doar pachete de mușchi care se lasă, obedient, în lățimea necontrolată a burții), tresaltă apoteotic pe abdomenul, cândva plat, al ilustrului aparținător de clan din Pantelimon.
Mâinile, încleștate pe mânerul bâtei, tresar și ele spasmodic la gândul că o țară întreagă o să îi vadă isprava și că se va așeza în genunchi, cuprinsă de frică sau de cucernică apreciere la gândul că el – marele și puternic slujbaș al unui clan mafiot – care are mai mult aspectul unei găști de spărgători de semințe! – e demnul urmaș al lui „Seamănă Groază”! Că va deveni vedetă (ceea ce se și întâmplă, din nefericire!) pentru că a semănat vânt, fără să-și facă griji că va culege furtună! – la urma urmei, gaborii sunt niște biete instrumente ale legii care nu fac altceva decât să îi legifereze, lui – Măria Sa, Interlopul -, suprema dominație asupra cartierului în care locuiește!
Bătăile între clanuri, în plină stradă – o obișnuință!
Imaginile descrise mai sus cu flăcăi cu burdihan și mușchi la borcan, puși pe sfărâmat oase în nasul societății, au devenit obișnuință!
Aproape că nu mai miră pe nimeni indolența interlopului (așa cum îl numește presa, cu stoica resemnare a unui cățel de pază al societății – care și-a pierdut de mult dinții și doar își molfăie, resemnat, dar cu ambițioasă sfadă pentru cele „ne-la-locul-lor!”, gingiile! – care învârte sabia, bâta, toporul sau furca deasupra capului unde și când are chef, fără ca autoritățile să poată interveni la timp și să îl pună cu botul pe labe!
Bine, acum dacă vorbim la modul serios, lui (interlopului, adică!) îi șade cel mai bine la „mititica”. În nici un caz în mijlocul societății pe care a demonstrat că nu dă doi bani. Și de care ar trebui să fie izolat! Dar asta e altă poveste!
Firma de pază, eterna găselniță!
Ei, și acum ajungem la miezul problemei: Poliția română, pentru că ea este miezul. De fapt, siguranța cetățeanului, în traducere liberă. Pentru că despre asta e vorba în propoziție. Și, dacă tot vorbim de siguranță, să punem punctul pe „i”.
În propagarea acestui fenomen, al escaladării violenței extreme fix în nasul societății, un rol negativ însemnat îl poartă firma de pază care, teoretic, asigură protecția instituției spitalicești, a cadrelor medicale și a pacienților! Și ea (firma) este parte din miez. Poate mai însemnată decât Poliția Română!
Povestea scandalului de pe o stradă din Pantelimon, mutată mai apoi în spațiul la fel de public, dar parcă cu oareș’ce doză de dramatism în plus, pe holurile spitalului Sf. Pantelimon este deja arhi-cunoscută, așa că nu voi mai insista asupra ei. Să vedem, în schimb – pentru că aici e hiba ! – ce a făcut Poliția Română pentru a împiedica rostogolirea acestor foarte dese manifestări huliganice în spațiul public! Nimic! Așa că trecem mai departe!
Firmele de pază, bombe cu ceas!
Poate o să vi se pară exagerată afirmația de mai sus, dar nu este nici pe departe așa! Și iată de ce: Deși statutul lor este reglementat prin lege – altfel, nu ar putea să ființeze – firmele cu pricina sunt populate, într-un procent înfiorător de mare, de angajați care nu au nici o treabă cu… paza! Cu tăiatul frunzei la câini, dormitul pe apucate (când nu te văd beneficiarii sau sub generoasa oblăduire a acestora – la urma urmei sunt și ei oameni, nu? Trebuie să fie lăsați să doarmă), „mi-se-rupism”-ul de care dau dovadă pe aproape întreaga perioadă petrecută la serviciu („lasă, frate, că nu se întâmplă nimic pe tura mea!”), da! Cu toate cele de mai sus și multe altele, încă, pe deasupra, au legătură paznicii! Numai cu paza, nu!
Bătrâni, burtoși și cu alcoolul în nas
Dincolo de faptul că cei mai mulți dintre ei nu au nici un fel de pregătire care să-i îndrituiască să asigure protecția – nu știu să pună la respect un eventual combatant, să-l anihileze, să-i deturneze intențiile infracționale – din simplu motiv că sunt fie babalâci, trecuți binișor de 55-60 de ani, fie burtoși sau cu damful alcoolului în nas! -, paznicii angajați de marea majoritate a firmelor de securitate nu au nici un fel de pregătire! Pur și simplu li se vâră sub nas o coală de hârtie pe care scrie „instruire” și care reglementează statutul lui în postul de pază. O semnează ca primarul, și atât!
Atenție, nu e neapărat vina lor! Sunt oameni comuni, mulți de la țară, care încearcă să își „rotunjească” (a se citi, „peticească”!) veniturile.
De altfel, sunt foarte puține societăți de securitate și pază în România care au servicii speciale de intervenție. Le numeri pe degete! Aici, da! Se poate vorbi despre profesionalism! Relativ! Cum tot relativ se poate discuta și în cazul polițistului care a ajuns să facă doar trei luni de școală (pe la Câmpina sau pe unde or mai fi astfel de centre de instruire și pregătire a viitorilor apărători ai legii!) pentru a dobândi statutul de justițiar în uniformă bleumarin!
Polițistul nu mai e ce a fost! Paznicul nici nu a apucat să fie!
Vorbeam zilele trecute cu reputatul profesor dr., psiholog criminalist Tudorel Butoi. Partener de nădejde și indispensabil al emisiunii „Psihologia crimei”, pe care am realizat-o de-a lungul timpului! Îmi mărturisea, așa cum a făcut-o în dese rânduri, cu obidă, că polițistul nu mai e ce a fost. Că nu e capabil să pună la pământ în secunda doi, cu mijloacele de luptă pe care le-a învățat (sau, ar fi trebuit să le învețe!) în Academie, un derbedeu care își scuipă veninul în obrazul instituției polițienești și al societății, deopotrivă! Că are perfectă dreptate, iar polițistul nu mai e ce a fost, când doar la vederea pulanului infractorul trecea strada pe trotuarul opus, o demonstrează cu prisosință desele situații de luptă stradală unu la unu (polițist vs. nelegiuit) în care primul este umilit și bătut în ultimul hal.
Revenind la povestea noastră, să spunem că, dacă fenomenul răfuielilor între clanuri în plin spațiu public – cazul, de acum, al bătăii din Pantelimon cu consecințe foarte grave în societate ! – este încă de actualitate acest fapt se datorează, în primul rând, lejerității, inacceptabile, cu care Statul român înțelege să reglementeze situația firmelor de pază. Firme care, oricum, nu au nici un fel de profit. Care sunt văduvite de anumite privilegii – care le-ar putea face, semnificativ, mai puternice și mai profesioniste – acordate, pe criteriul șmenului și al interesului, multor societăți, așa numite multinaționale!
D-aia zic! Bătaia din Pantelimon e un rezultat, mai degrabă, al ineficienței și proastei organizări a firmelor de pază din România, decât al ineficienței Poliției Române!
