Examenul de Bacalaureat continuă, marţi, cu proba obligatorie în funcție de profilul studiat. Astfel, candidaţii susţin proba scrisă la Matematică şi Istorie.
Probele au început la ora 9:00 şi vor dura trei ore. La prima probă – cea de Română – s-au prezentat peste 97% dintre cei înscrişi. Primele rezultate vor fi afişate în ziua de 3 iulie.
—————————————————————————————————
UPDATE: Ministerul Educaţiei a publicat pe site-ul subiecte.edu.ro subiectele și baremul pentru proba scrisă la Matematică și Istorie din cadrul examenului naţional de Bacalaureat. Iată cum arată acestea:
E_c_matematica_M_st-nat_2023_var_01_LRO
E_c_matematica_M_st-nat_2023_bar_01_LRO
E_c_matematica_M_pedagogic_2023_bar_01_LRO
E_c_matematica_M_pedagogic_2023_var_01_LRO
E_c_matematica_M_mate-info_2023_var_01_LRO
E_c_matematica_M_mate-info_2023_bar_01_LRO
UPDATE: Absolvenții de liceu au început proba scrisă la Matematică din cadrul examenului de Bacalaureat 2023. Accesul în săli a fost permis de la ora 7:30 și până la ora 8:30.
OficiuldeȘtiri.ro va publica subiectele imediat ce acestea vor fi disponibile: la Matematică, pentru elevii care studiază profilul real, respectiv Istorie, pentru cei care studiază profilul uman.
Subiectele sunt afișate în aceeași zi cu proba de examen AICI.
Cum se prezintă calendarul examenului de Bacalaureat 2023
La proba de Limba și literatura română, care a avut loc luni, s-au prezentat 97,6% dintre cei peste 130.500 de candidaţi înscrişi. Dintre aceștia, 28 de elevi au fost eliminaţi din examen, fiind acuzaţi de tentativă de fraudă.
Examenul de Bacalaureat va continua după următorul calendar:
Miercuri, 28 iunie: proba la alegere a profilului şi specializării (se poate opta, în funcţie de filieră, profil şi specializare pentru una din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare şi comunicare, Sociologie şi Psihologie)
Joi, 29 iunie: Limba si literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale).
Cum se derulează examenul?
Potrivit informațiilor oferite de Ministerul Educaţiei, probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8:30.
Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.
„Beneficiază de prelungire (cel mult două ore) candidaţii cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile judeţene, conform Procedurii de asigurare a condiţiilor privind egalizarea şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare”, a mai transmis Ministerul Educaţiei.
Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru.
Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sălile de examen.
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc.), precum şi a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.). De asemenea, elevii vor fi informaţi că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc.
În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.
Candidaţii surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.