Luni a început examentul de Bacalaureat cu prima probă, cea la Limba și literatura română. OficiuldeȘtiri.ro publică subiectele pe care absolvenții de liceu le-au avut de rezolvat.
Accesul în sala de examen s-a făcut până la ora 8 şi 30 de minute şi doar pe baza actului de identitate. Proba a început la ora 9:00. Ghiozdanele şi telefoanele mobile au fost strict interzise.
UPDATE: La subiectul 1 de la profilul real candidații au avut un text la prima vedere din George Călinescu: „Ion Creanga. Viața și opera”.
La subiectul trei, absolvenţii de liceu au avut de redactat un eseu de 400 de cuvinte în care să prezinte „particularităţile unui text narativ studiat aparținând lui Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu”.
Timpul de redactare a subiectelor pentru fiecare probă scrisă este de 180 de minute și se calculează imediat după distribuirea, către candidați, a subiectelor, potrivit Ministerului Educației.
Redăm subiectele primite de elevii de la uman:
—————————————————————————————————–
Orice elev prins cu obiecte interzise va fi eliminat direct din examen, chiar dacă le-a folosit sau nu, şi să nu va mai putea participa la următoarele două sesiuni de bac.
Elevii au putut folosi doar pix sau cerneală albastră şi creion grafic pentru desene, iar hârtia pe care scriu trebuie să fie obligatoriu primită la examen. Nu au avut voie nici să vorbească între ei sau să schimbe notiţe ori ciorne.
Marţi va avea loc proba obligatorie a profilului, matematică la real şi istorie la uman. Miercuri va fi testul la disciplina specializării, iar joi examenul va fi susţinut la limba şi literatura maternă pentru minorităţile naţionale.
Calendarul probelor scrise la Bacalaureat:
- Luni, 26 iunie: Limba și literatura română
- Marți, 27 iunie: proba obligatorie a profilului
- Miercuri, 28 iunie: proba la alegere a profilului şi specializării
- Joi, 29 iunie: Limba si literatura maternă
Din cauza grevei profesorilor de la finalul lunii mai, probele orale din această sesiune a Bacalaureatului vor fi echivalate cu mediile din timpul liceului.
Primele rezultate se afişează în 3 iulie şi tot atunci se pot depune şi contestaţii dacă e cazul. Rezultatele finale vin 4 zile mai târziu, atât în centrele de examne, cât şi online, potrivit Observatornews.ro.