Avionul cu care echipa națională de fotbal a României ar fi trebuit să se întoarcă din Germania are probleme tehnice, ceea ce a dus la amânarea sosirii tricolorilor. Aceștia urmau să aterizeze pe Aeroportul Otopeni la ora 22:30, însă din cauza defecțiunilor, echipa va ajunge în țară în jurul orei 00:45.

Avionul cu care naționala trebuia să se întoarcă din Germania s-a stricat
Aeronava cu care echipa națională ar fi trebuit să se întoarcă era a unei companii private. Din păcate, aceasta a întâmpinat probleme tehnice care nu au putut fi remediate în timp util. În ciuda eforturilor depuse pentru a găsi un alt avion disponibil la același orar, soluția a venit în cele din urmă de la compania TAROM, care a trimis o altă aeronavă pentru a prelua echipa.
Când vor ajunge fotbaliștii în România
Autoritățile române au transmis că tricolorii vor decola din Frankfurt la ora 21:30, ora locală, și vor ateriza la București la 00:45.
„Din păcate, sosirea în țară s-a amânat. Aeronava care trebuia să aducă echipa națională în țară are probleme tehnice. În ciuda tuturor eforturilor făcute, nu s-a reușit găsirea unui alt avion disponibil pentru același orar de zbor. Astfel, tricolorii vor decola din Frankfurt la 21:30, ora locală, și vor ateriza la București la ora 00:45. Sosirea la Mogoșoaia este estimată la ora 01:15”, au transmis oficialii români, într-o postare pe Facebook.
Ministrul Transporturilor: „Încerc să găsesc o soluție”
Ministrul Transporturilor a declarat pentru Antena3 că s-au făcut eforturi pentru a găsi o soluție rapidă: „Încerc să găsesc o soluție”, a spus acesta, în contextul în care tricolorii ar fi trebuit să aterizeze în această seară pe Aeroportul Otopeni.
Echipa urma să fie întâmpinată de premierul Ciolacu
Jucătorii și staff-ul tehnic al naționalei urmau să fie întâmpinați de premierul Marcel Ciolacu la salonul oficial al Aeroportului Otopeni. După înfrângerea suferită în optimea de finală a Campionatului European de fotbal împotriva Olandei, cu scorul de 3-0, echipa se întoarce acasă.
Scrisoarea fotbaliștilor din echipa națională
În ciuda rezultatului, echipa națională a lăsat o scrisoare de mulțumire în vestiarul de la München, exprimându-și aprecierea pentru organizatori:
„A fost o onoare să facem parte din marea familie a fotbalului european”, au scris jucătorii și staff-ul naționalei într-o scrisoare lăsată în vestiarul imaculat.