Un avion TAROM, care urma să zboare pe ruta Amsterdam – București a fost reținută la sol după ce o companie olandeză a pus sechestru pe combustibilul avionului din cauza unor datorii. TAROM susține că nu a primit o notificare prealabilă pentru această măsură.
Avion TAROM reținut la sol în Amsterdam. I s-a pus sechestru pe combustibil din cauza unor datorii
Un avion TAROM programat să decoleze de la Amsterdam către București în data de 25 octombrie a fost reținut la sol pentru o oră și jumătate. Măsura a fost impusă de o companie olandeză, specializată în recuperarea compensațiilor pentru pasagerii afectați de anulări și întârzieri de zbor. Aceasta a reținut aproximativ 8.000 de litri de combustibil destinați avionului TAROM, din cauza unor sume restante care nu au fost achitate, sume ce provin din hotărâri judecătorești pronunțate între anii 2017 și 2021.
TAROM reclamă lipsa unei notificări prealabile
TAROM a criticat acțiunea companiei olandeze, subliniind că aceasta a avut loc fără o notificare prealabilă și fără contact direct cu reprezentanții săi.
„Referitor la situația apărută în legătură cu zborul TAROM RO362 Amsterdam – București din data de 25 octombrie 2024, dorim să menționăm că măsura de sechestru impusă asupra combustibilului aeronavei de către o companie specializată în recuperarea compensațiilor a fost realizată fără o notificare prealabilă și fără un contact direct cu reprezentanții TAROM, nici la sediul central și nici la reprezentanța companiei din Bruxelles. TAROM consideră că incidentul ar fi putut fi evitat dacă ar fi fost contactată pentru clarificări înainte de a se recurge la o astfel de acțiune”, a transmis compania, potrivit News.ro.
Avionul nu a putut decola până nu a fost plătită datoria
În cele din urmă, TAROM a transferat suma restantă, iar avionul a fost autorizat să decoleze către București. Compania a mai specificat că și alte sume deja achitate au fost incluse în sechestrul impus, ceea ce a determinat TAROM să solicite clarificări și recuperarea sumelor dublate.
Ce spune TAROM
Conform TAROM, plățile pentru cererile de compensație anterioare pandemiei au fost efectuate pe baza notificărilor primite, iar alte plăți erau deja în curs de realizare.
„Asigurăm pasagerii și partenerii noștri că TAROM continuă să trateze aceste solicitări cu seriozitate și va rămâne dedicată soluționării tuturor situațiilor într-un mod echitabil și transparent”, a explicat compania.