Florinela Georgescu, director executiv în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a explicat că miercuri vom avea parte de ploi pe arii extinse, iar în zonele montane vom avea ninsori puternice. Pe finalul săptămânii vom înregistra o nouă scădere a temperaturilor.
Meteorolgii anunţă, miercuri, cod galben de vânt puternic în judeţe din Moldova şi nord-estul Munteniei
Potrivit ANM, miercuri, până la ora 20.00, vântul va prezenta intensificări temporare în Moldova şi nord-estul Munteniei, cu viteze la rafală de 55…65 km/h.
”Intensificări ale vântului cu viteze în general de 45…55 km/h vor fi şi în restul Munteniei, Dobrogea şi local în Oltenia”, a mai transmis ANM.
”Rămânem cu o vreme severă în partea centrală a țării, în special în Carpații Meridionali și Occidentali, unde ploile astăzi, la noapte și mâine vor mai fi importante cantitativ, iar la peste 1500-1700 m va continua să ningă și să se depună strat de zăpadă. De altfel există și județe în cod portocaliu, în zona montană din sudul Transilvaniei.
Până în această seară există și coduri hidrologice pentru mare parte a țării, dar de mâine noapte așteptăm o ameliorare din punct de vedere al precipitațiilor. Temperaturile vor continua însă să scadă, o scădere lentă care ne va menține totuși peste temperaturile normale pentru această perioadă.
Vor fi și intensificări ale vântului, în special mâine în zona de est a teritoriului, pe arii restrânse și în alte regiuni, în contextul acestei acestei vremi schimbătoare aduse de acest ciclon”, a explicat Florinela Georgescu la Antena 3 CNN.
Prognoza meteo pe 4 săptămâni
ANM a emis și prognoza pentru următoarele 4 săptămâni, iar sfârșitul lunii februarie și începutul lunii martie va consemna o încălzire a vremii.
Săptămâna 12 – 19 februarie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice și sud-estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile centrale și nord- estice, dar și local deficitar în extremitatea de vest și de sud-vest a țării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.
Săptămâna 19 – 26 februarie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Săptămâna 26 februarie – 4 martie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.
Săptămâna 4 – 11 martie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.
CITIȚI ȘI: