Structurile agricole europene simt efectul redresării agriculturii rusești și ucrainene. Scăderea exporturilor de carne de porc a făcut ca prețul de referință al unui kilogram de carne de porc să scadă cu aproape un euro în Europa. Astfel, a avut loc o accelerare a reorganizării structurilor europene de producție, în special a sectorului geneticii, grupate în două mari concerne prin achiziția și fuziunea mai multor entități franceze, olandeze, suedeze și daneze în special. Producătorii ruși, ucraineni și europeni folosesc practic aceleași tehnologii.
Producătorii din Rusia sau Ucraina se bazează pe aceeași moștenire genetică și au căutat, cel puțin pentru export, să se facă fără utilizarea hormonilor de creștere, pentru a putea accesa piețele europene, ale căror reglementări interzic astfel de produse. Nu utilizarea moleculelor interzise în Uniunea Europeană creează concurență neloială din partea sectoarelor exportatoare de carne de pasăre sau de porc din Rusia sau Ucraina. Inima competiției este costul lor de producție de două ori mai mic decât cel al producatorilor europeni.
Entuziasmul lui Honoré de Balzac pentru capacitățile de producție este împărtășit, la mai bine de un secol după el, de numeroși europeni care au venit să facă un bilanț al potențialului de producție al acestei lumi agricole. Solurile au caracteristici organice care le conferă o rezistență destul de mare la variațiile climatice și o capacitate mare de mineralizare ceea ce face posibilă reducerea utilizării îngrășămintelor sintetice.
Acesta este un factor principal în reducerea costului cu anumite inputuri
Dar cea mai semnificativă diferență între costurile de producție este generată de diferențele dintre suprafetele exploatatiilor. Terenul agricol al Ucrainei, Rusiei și Kazahstanului este organizat în parcele mari, delimitate de gardurile vii ce protejeaza culturile impotriva vântului și dotate cu utilaje la fel ca in majoritatea fermelor europene..
Echipamentele sunt folosite de două ori mai mult în campanie și durata de viață a acestora este mai “lungă” decât în fermele occidentale, unde „fermierii performanti” sunt adesea mândri să dețină echipamente noi, de ultimă generație. Aceste alegeri tehnologice înseamnă că investițiile de capital în companii rusești sau ucrainene sunt, de fapt, de peste două ori mai mici decât cele ale vecinilor lor din Europa de Vest.
Când fermierul european produce o tonă de grâu la 180 sau 200 €, producătorul rus la fel si producătorul ucrainean pun pe piata aceeași tonă de grâu la aproximativ 100 de dolari. Această diferență de avantaje comparative are ca rezultat costuri de producție ale unității comercializabile care sunt de două ori mai mici decât cele ale producătorilor occidentali. Cu aceleași performanțe pentru transformarea acestor cereale în carne de pasăre sau de porc, prețurile lor de cost sunt și ele de peste două ori mai mici. Acesta este un fapt esențial de care trebuie avut în vedere pentru a analiza relațiile care se stabilesc între țările fostei URSS și producătorii europeni, primii afectați de concurența venită dinspre Marea Neagră.
Marea Neagră este centrul nodal pentru fluxurile de export din Rusia și Ucraina
Portul Odessa, care a concentrat exporturile în secolul al XIX-lea, apoi a împărțit importurile sovietice cu Sankt Petersburg, a devenit din nou la sfârșitul secolului al XX-lea un port de export în care converg liniile de cale ferată și livrările cu camioanele, uneori direct din câmp. Toți marii operatori globali au silozuri acolo, uneori chiar si un cheu de descarcare, dar portul este înghesuit și prea mic pentru a absorbi cele șaizeci de milioane de tone pe care Ucraina le exportă. Au fost create sau reamenajate noi porturi pe ambele maluri ale Odessei, precum Nikolaev, Pivdienniy sau porturile de la gura Dunării. Rusia nu sta deoparte. Acesta dublează capacitățile Novorossiysk, singurul său port de mare adâncime de la Marea Neagră, și pe cele ale porturilor fluviale Azov sau Rostov-pe-Don.
Mai mulți operatori se echipează cu macarale pentru reîncărcarea navelor mari – Panamax de 60.000 de tone – din barje drenand marile bazine hidrografice ale Donului, Volgai și, mai nou, Niprului. Rusia și Ucraina, țări vecine care trec prin aceeași schimbare profundă a agriculturii, se confruntă pe aceleași piețe într-o concurență din ce în ce mai acută. Acestea vizează țările importatoare din Africa de Nord și Asia, în special China, dar sunt interesați si de deschiderea accesului către țările africane continentale.
Concurența comercială a rămas acceptabilă înainte de invazia Crimeei în 2014; insa aceasta a crescut in intensitate după agresiunea rusă din februarie 2022 prin care marchează dorința Moscovei de a rusifica complet Marea Azov. Prin reducerea voluntară a „decalajului” de sub noul pod Kerci care a legat Kubanul rusesc de peninsula Crimeea, care împiedică circulația navelor ucrainene din sau către porturile Mariupol sau Berdiansk cu produse agricole, metalurgice şi cărbune din Donbass, inchizând astfel accesul marfurilor din estul Ucrainei la piețele de import-export, obligand Ucraina să se retragă în porturile Mării Negre și să suporte costuri logistice suplimentare, complicând în același timp fluxurile din centrul și vestul țării.
În săptămânile care au urmat agresiunii ruse, mișcarea navelor în Marea Neagră a fost de facto imposibilă din cauza amenințărilor create de minele plutitoare și focurilor de armă trase de pe navele de război. Natura periculoasă a traversărilor a făcut imediat să crească prețul polițelor de asigurare maritimă, interzicând de facto orice navigație. Piețele au fost preocupate de consecințele blocării Mării Negre asupra comerțului cu cereale, în ciuda unei recolte anterioare bune și a stocurilor globale suficiente. De teama crizelor alimentare din țările importatoare, secretarul general al Națiunilor Unite a început negocierile pentru redeschiderea traficului maritim.
Turcia, care controlează strâmtoarea Bosfor și menține relații active cu Rusia, s-a alăturat acestei inițiative
Rusia, ale cărei fluxuri din Novorossiysk sunt blocate și care, prin urmare, se teme pentru propriile exporturi, acceptă să se angajeze într-un protocol care îi permite să controleze toate navele care intră și ies din Marea Neagră. Își instalează punctele de control în Istanbul. Exporturile se reiau, dar cu termene de livrare mult mai lungi și costuri mai mari.
Producătorii agricoli ucraineni au reacționat rapid la blocarea Mării Negre, căutând alte posibilități de export. Primul a constat în transferul de fluxuri către portul românesc, atât maritim, cât și fluvial, al Constanței, pe calea ferată, rutieră sau pe Dunăre.
Dar capacitățile Constanței (în jur de 100 Mt) și cele două porturi asociate învecinate (Midia și Mangalia) devin rapid saturate. Unii producători folosesc linia de cale ferată în format sovietic care leagă direct rețeaua ucraineană de orașul Katowice din Polonia. La fața locului, acești producători caută să închirieze, sau chiar unii să dobândească capacitati de depozitare.
Alți producători din Ucraina folosesc așa-numitele stații de tranzit situate la granițele europene ale tarii, dotate cu șine paralele în ambele ecartamente care permit transbordarea marfurilor. În cele din urmă, unii trimit camioanele direct în Polonia sau Ungaria. La fața locului, ei trebuie, ca și în cazul alternativei românești, să găsească capacități de stocare tranzitorii în așteptarea disponibilizarii căilor ferate.
Fără experiență în transportul feroviar european și organizarea complexă a acestuia pe state și regiuni, producătorii ucraineni au fost nevoiți să-și extindă depozitele locale. Prin urmare, ei și-au oferit porumbul și alte cereale crescătorilor polonezi sau unguri, foarte fericiți să le achiziționeze cu mult sub prețul european, declanșând de facto un protest puternic din partea cultivatorilor de cereale europeni care se considerau deposedați, producand o criză politică în interiorul Uniunii Europene care ar fi putut fi evitata.
Cea mai bună și mai ieftină logistică rămâne cea a Mării Negre. După multe ezitări, Rusia nu a putut să se opună delimitării unui coridor maritim securizat, folosind apele teritoriale ale statelor membre ale Uniunii prin care au trecut peste 50 Mt marfuri agricole, în ultima campanie.
În ciuda redeschiderii rutei maritime, prețurile plătite producătorilor ucraineni nu au atins nici pe departe nivelul de dinainte de război. Trebuie să se mulțumească cu 120-150 USD/t scazand veniturile pe care le-au primit înainte de război și care au alimentat, înRusia Ucraina ca și în Rusia, creșterea și modernizarea infrastructurilor portuare, a capacităților de stocare și a operațiunilor agricole.
Cu aceleași prețuri de cost ca și Ucraina, Rusia are spațiu enorm pentru negocieri comerciale cu țările pe care le vizează pentru a-și crește influența internațională. Poate reduce literalmente prețurile pentru țările africane unde este din ce în ce mai prezenta, determinându-le să se abțină la voturile date pe rezolutiile ONU care condamnă agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Rusia agricolă concurând cu Ucraina și Europa
Acest tablou, atât al economiei producției agricole, cât și al accesului la piețele solvabile, prezintă problemele existente atât pentru Ucraina și Rusia, cât și pentru Europa, care este mai preocupată decât se credea de apariția unei Rusii care a devenit cea mai mare exportatoare de grâu din lume. Concurența din partea exporturilor ruși este viguroasa, în timp ce exporturile europene către țările nord-africane sunt în scădere structurală. Rusia a cucerit practic piața egipteană.
Nici Europa și nici Statele Unite nu mai joacă un rol semnificativ în acoperirea nevoilor acestei țări imense, care oferă accesul la grau pentru alte națiuni africane. Algeria a modificat recent criteriile de selecție pentru cerealele pe care le importă, permițând cerealelor rusești să acceseze piața sa. Marocul încearcă să-și mărească achizițiile din Ucraina… sau Rusia.
Multe state africane sunt din ce în ce mai sensibile la propunerile interesante ale exportatorilor ruși care, la fel ca si concurenții lor ucraineni, au spațiu considerabil de negociere. Aceștia pot fi de acord cu condițiile de plată avantajoase. Pentru că prețul mondial (dacă acest termen are o semnificație economică reală) a revenit în intervalul 180 – 200 euro/to rămâne cu mult peste prețurile de cost rusești sau ucrainene care sunt încă în jur de 100 – 120 euro/to.
Revenirea previzibilă a Rusiei pe o poziție importantă de export se bazează pe costurile sale reduse de producție, dar și pe un potențial încă subexploatat: cele două sute de milioane de hectare de teren ar putea produce de două ori mai mult. Rezervele de pământ – așa cum sugerează schimbările climatice – ar putea reprezenta in cultura câteva zeci de milioane de hectare. În cele din urmă, Rusia dispune de resurse energetice și minerale care o fac unul dintre principalii producători mondiali de îngrășăminte cu azot, ca să nu mai vorbim de resursele imense ale bazinelor hidrografice ale marilor sale râuri care ar putea fi utilizate pentru a iriga culturile.
Prin urmare, potențialul de export agricol rusesc amenință exporturile ucrainene și europene. Cu marjele în scădere, producătorii ucraineni trebuie să își analizeze mai atent structurile de costuri, în special nivelul de utilizare a îngrășămintelor și a produselor fitosanitare. În acest context, Ucraina ar putea pierde balanța comercială pozitivă oferită de exporturile sale agricole.
Exporturile agricole ale Uniunii Europene sunt serios amenințate dacă nu face nici un pas pentru a inversa rezultatele acestei concurențe inevitabile. Operatorii de pe piata europeana sunt gata să recunoască că adevăratul lor competitor nu este Ucraina, ci imensa Rusie din cauza avantajelor deja menționate.
Sunt europenii conștienți de această inversare a alianțelor și a concurenței comerciale? Ne putem îndoi cu adevărat de acest lucru ascultând argumentele prezentate de principalele organizații profesionale agricole franceze, preluate în special de omologii lor olandezi și germani. Ei continuă să vadă Ucraina nu ca pe un concurent cu avantaje comparative incontestabile cu care ar trebui căutat un acord, ci ca pe un concurent neloial acuzat că folosește molecule interzise în Europa și că practică dumpingul comercial. Este adevărat că aceste argumente fac apel la autoritățile publice și la forțele politice care le susțin. Ele fac posibilă ascunderea amplorii crizei europene în sectorul agricol în ansamblu, reținând doar ca motiv un exces de birocrație care a făcut ca oamenii să piardă din vedere obiectivele pe care țărănimea le aștepta de la Politica Agricola Comuna.
Franța a pierdut o sută de mii de exploatații agricole în ultimii zece ani. Deoarece cele mai multe dintre acestea sunt ferme familiale, 200.000 de locuri de muncă în zonele rurale au dispărut. Terenul astfel eliberat a fost preluat în principal de ferme mai mari, unele depășind o mie de hectare. În același timp, producătorii de fructe și legume și viticultorii se bazează pe 400.000 de locuri de muncă temporare oferite migranților din Africa, cetățenilor bulgari, polonezi și români, structurile agricole profesionale europene nu par să măsoare impactul dinamicii agricole în tările din Europa de Est.
Războiul din Ucraina evidențiază așadar întrebări esențiale adresate politicii agricole comune. Inițiativa producătorilor ucraineni în favoarea unei rute continentale a echivalat cu conturarea unei zone exportatoare de dimensiune europeană. Un fel de buclă de cereale comparabilă cu cea care drenează marile câmpii americane și deservește Golful Mexic, una dintre cele trei referințe de pe piața mondială impreuna cu Rouen și acum cu Marea Neagră.
Interesul bine înțeles al producătorilor europeni pare să se bazeze, evident, pe construirea unei oferte comune de export
Aceasta va presupune construirea „logisticii de destinație” de comasare a cerealelor și a altor produse agricole, obtinute atât în Ucraina, cât și în Uniunea Europeană, cu o distribuție corectă a marjelor și cu prețuri atractive, pentru a combina – și a profita de – avantajele comparative ale fiecărei parti.
Schematic oferta ar insemna sa combinam o tonă de grau din Ucraina la un preț de 100 euro și o tonă din Uniunea Europeană la un preț de cost de 200 euro pentru a comercializa o tonă la un pret de 150 euro. Ar trebui convenit să se păstreze o marjă identică pentru ambele surse, pentru a permite acestor exporturi să fie sub prețul mondial, cu marja inclusă, și deci fără costuri de sprijin.
Această combinație le-ar permite importatorilor să beneficieze de cea mai bună calitate proteică a grâului de la Marea Neagră a cărei fiabilitate comercială europenii sunt garanți mult mai buni decât ucrainenii. Ar fi vorba, așadar, de stabilirea unei forme de autoreglementare între producători și să nu mai fie concurență dominată de cei cinci mari comercianți globali, cunoscuți sub numele de ABCCD. Această idee este departe de a fi utopică. În cadrul Uniunii Europene, reglementările au căutat să limiteze concurența generată de diferențele de costuri de producție între diferite regiuni.
S-ar contura astfel o Europă agricolă cu coordonarea fluxurilor către porturile exportatoare din Atlantic și Marea Nordului pe de o parte și spre porturile din Marea Mediterană și Marea Neagră. Această perspectivă atrage un anumit număr de producători ucraineni care se tem de presiunea ABCCD-urilor, dar care se tem și de reticență și de birocrația intra-europeană. Acest proiect ar fi cu adevărat european. Ar trebui să fie analizat inainte de discuțiile privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană pentru a explica motivele și pentru a demonstra în mod concret că este esențială menținerea capacităților de export ale Europei și oferirea de noi perspective de cooperare în sfera agricolă.
La fel de strategice, negocierile sunt esențiale pentru a răspunde nevoii tot mai mari a unei părți a tinerilor, în Uniunea Europeană ca și în Ucraina, de a se stabili în lumea rurală cu activități diversificate care combină producția agricolă și sprijinul pentru gestionarea bunurilor comune. Reînnoirea generațiilor în sectorul agricol este o întrebare care se pune peste tot și pe care PAC practic nu o abordează consistent, decât dacă considerăm că epoca marcată de sfârșitul țăranilor ar fi și cea a sfârșitului ruralului.
Subiectul coexistenței marilor structuri de producție integrată și a întreprinderilor mici și mijlocii este central. Pentru a face acest lucru, este esențial să ne dotăm cu instrumente de reglementare relevante care să răspundă nevoii de a controla costurile de producție, de a răspunde la problemele alimentare și de mediu și de a revitaliza ruralul european.
Aceasta pare a fi cea mai sigură cale de a atenua teama resimțită de producătorii din Uniunea Europeană în fața concurenței ucrainene. Este, de asemenea, o modalitate, așa cum au arătat Polonia și Ungaria, de a lupta împotriva corupției care încă face rau în Ucraina, în toate sectoarele și care îi obligă pe cei mai nevoiasi să se supună deciziilor coruptilor.
Dr. ing. Daniel BOTANOIU
CITIȚI ȘI: OMG-urile avantaje și dezavantaje… (oficiuldestiri.ro)
