„Autostrada Sudului” este cel mai nou proiect anunțat de Ministerul Transporturilor, pentru realizarea ei fiind deja depuse șapte oferte. Este cel mai nou drum de mare viteză care se va construi în România, urmând să aibă o lungime de 230 de kilometri și să lege localitățile Filiași de Lugoj. Studiul de fezabilitate trebuie să se termine în 20 de luni, iar finanțarea va veni din fonduri europene nerambursabile.
„Pentru proiectarea ultimului lot al drumului de mare viteză Filiași-Lugoj au fost depuse 7 oferte! Studiul de Fezabilitate pentru sectorul Caransebeș-Lugoj (50 km) trebuie să fie finalizat în maximum 20 de luni, după semnarea contractului” a transmis ministrul Sorin Grindeanu printr-o postare pe rețelele de socializare.
Autostrada Sudului, rol important în asigurarea unei conexiuni între regiunile istorice ale Romăniei
„Suma estimată pentru derularea acestui contract este de 18,56 milioane de lei (fără TVA) sumă asigurată prin Fonduri Europene Nerambursabile. Întregul proiect al drumului de mare viteză Filiași-Lugoj (aproximativ 230 km) are un rol important în asigurarea unor conexiuni moderne atât între regiunile istorice ale Romăniei cât și între estul și vestul Uniunii Europene”, a mai scris el despre Autostrada Sudului.
Cele trei prime tronsoane, începând de la Filiași și până la Caransebeș, au contracte pentru studiul de fezabilitate cu DP Consult, Egis și Proiect Consult Regiunea Transilvania. Durata estimată pentru finalizarea acestor studii variază între 18 și 26 de luni. „Aceste termene sunt realiste și vor permite ulterior construcția acestei autostrăzi într-un interval de timp rezonabil”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu la momentul lansării licitațiilor.
- Lotul 1: Filiași – Drobeta Turnu Severin (70 km), 18 luni Lotul 2: Drobeta Turnu Severin – Domașnea (65 km), 26 de luni
- Lotul 2: Drobeta Turnu Severin – Domașnea (65 km), 26 de luni
- Lotul 3: Domașnea – Caransebeș (45 km), 22 de luni Lotul 4: Caransebeș – Lugoj (50 km), 18 luni
- Lotul 4: Caransebeș – Lugoj (50 km), 18 luni

România are peste 1.100 km de drum expres și autostradă
Potrivit ultimelor date furnizate de Ministerul Transporturilor, România a depășit pragul de 1.100 de kilometri de drum expres și autostradă. În vara anului trecut, țara noastră a marcat momentul depășirii a 1.000 de kilometri de drumuri de mare viteză, incluzând atât drumuri expres, cât și autostrăzi. În prezent, la aproape un an de la acea realizare, rețeaua de drumuri de mare viteză din România se întinde pe mai mult de 1.100 de kilometri.
Aceste informații sunt confirmate și de către ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Declarația a fost făcută imediat după inaugurarea celor 13 kilometri ai Autostrăzii Bucureștiului, A0, între DN5 și DN4. Potrivit Economica, Grindeanu a subliniat, de asemenea, că „aproape 800 de kilometri de drumuri de mare viteză sunt fie în faza de proiectare, fie în execuție. În plus, licitațiile pentru construcția a încă 200 de kilometri sunt deja lansate.”
Conform unui grafic prezentat public de către ministrul Transporturilor, au fost deja inaugurați 120.7 kilometri de autostradă și drum expres din cei 250 de kilometri promiși pentru intervalul 2023-2024.
Încă 13 kilometri din Autostrada Bucureștiului vor fi dați în trafic