Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a declarat surprins în mod plăcut de activitatea constructorului de pe secțiunea 5 Pitești-Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1).
Potrivit oficialului din transporturi, pe această secțiune s-a ajuns la un grad de execuție de peste 40%.
Secțiunea 5 reprezintă unul dintre capetele autostrăzii Sibiu-Pitești
„Se lucrează, și recunosc că pentru mine este o supriză plăcută, se lucrează foarte bine pe tronsonul 5, Pitești-Curtea de Argeș. Vă rog să mergeți. Am fost recent. Tocmai vă spuneam că am venit cu mașina de la Timișoara. După Vâlcea, am fost deviat să merg pe varianta Curtea de Argeș. Drumul național merge paralel cu această autostradă. Să știți că este undeva în acest moment la peste 40%, ceea ce pentru mine este o surpriză plăcută modul în care s-au dus”, a declarat ministrul Transporturilor într-o conferință de presă. Cu același prilej, Grindeanu a prezentat și situația de pe celelalte trei loturi ale autostrăzii A1 Sibiu-Pitești.
„Porr a terminat faza de proiectare pe lotul 4 și a intrat la execuție. N-am nici o emoție că Porr nu termină la timp. Rămân celelalte două loturi grele, 2 și 3, care sunt în faza de proiectare. Dacă nu mă înșel, pe lotul 2 în toamna asta se termină proiectarea și se intră la execuție. Iar la lotul 3, e aceeași companie ca la lotul 5, cred că undeva în primăvara anului viitor trebuie să intre la execuție”, a detaliat Sorin Grindeanu, citat de Economica.net.
Secțiunea 5 reprezintă unul dintre capetele autostrăzii Sibiu-Pitești. Acesta are o lungime de 30,35 de kilometri, iar traseul începe în zona localității Curtea de Argeș și continuă paralel cu râul Argeș, pe teritoriul localităților Curtea de Argeș, Băiculești, Merișani, Mălureni, Budeasa, Bascov și Pitești, până la actuala centură a Municipiului Pitești.
„Ritmul lucrărilor pe această secțiune a Autostrăzii Sibiu-Pitești este unul bun acum. Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 33%, iar dacă mobilizarea va fi cel puțin la nivelul de acum vom putea circula pe aceasta secțiune în vara anului 2025″, declara la finele lunii mai secretarul de stat în Transporturi, Irinel Ionel Scrioșteanu.
Contractul pentru proiectarea și execuția celor 30,35 de kilometri ai secțiunii 5 din Autostrada Sibiu-Pitești a fost atribuit asocierii Astaldi/WeBuild, pentru suma de 1,71 de miliarde de lei fără TVA.
Autostrada Sibiu-Piteşti va avea o lungime de 122,11 de kilometri şi va fi împărţită în cinci loturi: Sibiu-Boiţa, Boiţa-Cornetu, Cornetu-Tigveni, Tigveni-Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş-Piteşti. De asemenea, această autostradă va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri. Până în prezent a fost inaugurată doar secțiunea 1 Sibiu-Boița.