Ultimul lot din Autostrada A0 Sud va fi gata în vara anului viitor, ceea ce înseamnă că din 2024 se va putea circula neîntrerupt pe autostradă de la Pitești la Constanța, transmite Economica.
Secretarul de stat în Transporturi, Irinel Ionel Scrioșteanu, a verificat stadiul lucrărilor la A0 Sud, iar cu această ocazie a publicat și imagini video surprinse din avion.
În ce stadiu sunt lucrările la cele trei loturi ale autostrăzii A0 Sud
Ca să poată fi date în trafic loturile 1 și 2 din autostrada de centură a Capitalei (A0), care este în lungime de 51 de kilometri, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, le-a cerut turcilor de la Alsim Alarko o mobilizare suplimentară și susținută.
Oficialul din Transporturi a verificat lucrările de la bordul unui avion cu două locuri, aceasta fiind prima sa experiență de acest. „Mi-am învins teama de înălțime și am fost într-o vizită altfel pe șantierul Autostrăzii Bucureștiului A0 Sud, în care am verificat stadiul lucrărilor pe întregul traseu al acesteia, dintr-un avion PS-28 Cruiser”, a transmis Scrioșteanu.
Potrivit acestuia, „toate pasajele, podurile, nodurile rutiere și podețele aferente A0 Sud la care antreprenorii lucrează au fost vizibile. La fel stau lucrurile și în cazul asfaltului așternut până la ultimul strat pe unele porțiuni ale Lotului 2, a primilor kilometri de asfalt așternut pe Lotul 1, precum și mobilizarea antreprenorilor”.
Scrioșteanu a prezentat stadiul lucrărilor pe cele 3 loturi de pe A0 Sud
„Având în vedere că mai sunt câteva luni de vreme favorabilă lucrărilor, presăm și sprijinim antreprenorii să profite la maximum de acestea, pentru a nu intra cu lucrări sensibile la temperatură și umiditate în perioada rece. Aceste 3 loturi alcătuiesc semi – inelul sudic al A0, care va prelua traficul de tranzit de pe actuala centură a Capitalei, făcând astfel legătura între A1, DN6, DN5, DN4 și A2 și este cel mai important proiect din această zonă a țării, pentru că, dublat de proiectul drumurilor radiale, integrate cu dezvoltarea sistemului de transport local, vor contribui decisiv la rezolvarea problemelor de trafic”, a mai precizat secretarul de stat Ionel Scrioșteanu.
Iată cum se prezintă stadiul lucrărilor pe cele trei tronsoane ale autostrăzii A0 Sud:
Lotul 1
– Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 68,26%.
– Așa cum se prezintă situația actuală, este nevoie de mobilizare suplimentară și susținută în șantier, pentru a păstra termenul de dare în trafic a acestui lot la sfârșitul acestui an, a subliniat Scrioșteanu.
Lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului – A0 Sud are o lungime de 16,9 km.
Lotul 2
– Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 81,25%.
– Termenul de dare în trafic este la sfârșitul acestui an.
Lotul 2 al Autostrăzii Bucureștiului – A0 Sud are o lungime de 16,3 km.
Lotul 3
– Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 50%.
– Ritmul lucrărilor a intrat pe un trend ascendent, construindu-se în primele 6 luni ale anului, cât în toate cele 13 luni de la ordinul de începere al lucrărilor, iar dacă se păstrează ritmul cel puțin la nivelul acesta, în vara anului viitor, vom putea circula pe acest lot, a estimat Scrioșteanu.
Lotul 3 al A0 Sud are o lungime de 18 km.