Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan Oprea, a anunțat că a fost modificat actul normativ privind documentele care se pot verifica în cazul unităților de cazare, în urma tragediei de la „Ferma Dacilor”. Mai exact, la acest moment, autoritățile pot cere unităților de cazare și autorizația de construire, respectiv extrasul de carte funciară, documente care până săptămână trecută nu erau solicitate în timpul controalelor sau pentru obținerea certificatelor de clasificare.
„De săptămâna trecută am modificat Ordinul acesta care era valabil din 2013, în sensul în care am cerut şi autorizaţia de construire sau alte documente doveditoare, pentru că nu toate capacităţile de cazare au autorizaţia de construire ca document fundamental. În omentul în care cei de la Corpul de control al Ministerului Turismului, care verifică acest standard de calitate merg şi să poată cere şi autorizaţia de securitate la incendiu sau alte acte doveditoare. Dacă nu sunt, să putem transmite această informaţie foarte rapid către ISU, cei care pot veni şi lua măsurile corespunzătoare, astfel încât lucrurile să se întâmple mult mai rapid, a explicat ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ștefan Oprea, joi, 11 ianuarie, la finalul ședinței de Guvern.
Autorizația de construire, noul document solicitat. Grup de lucru la MAI
După producerea tragediei de la „Ferma Dacilor”, autoritățile au ajuns la concluzia că „pot comunica” interinstituțional mai bine, pentru verificarea documentelor de la unitățile de cazare. Astfel, la Ministerul Afacerilor Interne a fost creat un grup de lucru format din specialiști care va elabora un set de măsuri pentru legislația în domeniul unităților de cazare, a menționat ministrul Ștefan Oprea.
Reamintim, incendiul de la „Ferma Dacilor” din 26 decembrie 2023 s-a soldat cu opt morți. Pensiunea a fost complet distrusă în urma incendiului și nu avea autorizație de securitate împotriva unui astfel de dezastru, au stabilit autoritățile după tragedie. Primele cercetări, arată că focul ar fi izbucnit de la un televizor uitat pornit, în condițiile unei rețele electrice proiectate pentru o pompă de apă, nicidecum pentru o pensiune. Administratorii pensiunii „Ferma Dacilor ” se află în arest preventiv.