Atinge-mă este titlul unei expoziții de artă cinetică, ce se desfășoară în România. Probabil unora le sună SF „arta cinetică”, dar e vorba despre o poveste de artă cu trecut, pe care o aflați de la noi.
Expoziția Atinge-mă aparține artistului contemporan Horia Hudubeț și poate fi văzută de joi, 17 octombrie, în cadrul unei noi expoziții la Muzeul de Artă Brașov. Arta cinetică derivă din cuvântul grecesc „kinesis”, care înseamnă „mișcare”. Prin urmare, arta cinetică se referă la forme de artă care conțin mișcare. Să vedem cum.
Vizitatorii vor avea parte de o experiență interactivă inedită, ce le permite să se implice direct în modelarea lucrărilor, să devină co-creatori și să exploreze teme profunde legate de conștiință, autocunoaștere și conexiune umană. Expoziția este deschisă publicului până pe 10 noiembrie, iar cei prezenți pot deveni devină parte activă a procesului artistic.
Cine e Horia Hudubeț, cel care explorează concepte ce reflectă stările interioare ale omului contemporan? De la haosul emoțional și pierderea controlului, până la conexiunea umană și puterea mentală. Hudubeț, artist brașovean născut în 1970, a studiat la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara, secția sculptură, unde a obținut o diplomă de excelență. În 2007 a finalizat un masterat în sculptură, iar în 2011 și-a susținut teza de doctorat cu titlul „Sculptura cinetică în spațiul public”. Locuiește și lucrează în Brașov, unde din 2012 este profesor de sculptură la Liceul Vocațional de Arte Plastice „Hans-Mattis Teutsch”. Activitatea sa artistică se concentrează atât pe sculptura cinetică, de dimensiuni medii și monumentale, cât și pe instalații interactive, având expoziții personale și participări internaționale care reflectă o preocupare constantă pentru interacțiunea dintre artă și mișcare.
Arta cinetică încorporează o mare varietate de stiluri și tehnici, cele mai vechi exemple fiind picturile pe pânză. Acest tip de artă își are originile în artiști celebri de la sfârșitul secolului al XIX-lea, cum ar fi Claude Monet, Edouard Manet și Edgar Degas.
Ce fel de poveste îndelungată se află în spatele acestei arte, oglindită în expoziția lui Hudubeț?
Principalul exponent în arta cinetică
În anii 1920 până în anii 1960 au fost experimente cu noi forme de sculptură, una dintre cele mai proeminente figuri din domeniu la acea vreme fiind Alexander Calder. El urma să devină principalul exponent al artei cinetice timp de mai bine de 20 de ani, potrivit MAD Museum.
În 1941 a produs celebra sa lucrare „Arcul petalelor”, care a prezentat mișcarea creată în mod natural ca urmare a curenților de aer. După cum a spus Calder, arta cinetică s-a străduit „să scoată figurile și peisajul din pânzele tablourilor și să demonstreze incontestabil că arta nu este rigidă”. Artiștii cinetici au folosit mișcarea mecanică sau naturală pentru a crea o nouă relație între artă și tehnologie, inspirată puternic de mișcarea artistică „Dada”, rupând cu convențiile operelor de artă statice tradiționale.
Cu toate acestea, aflăm că vizionarul Calder nu a fost primul care a creat o sculptură mobilă, de fapt, aceasta a fost considerată a aparține lui Vladimir Tatlin cu „Contre-Reliefs Liveres Dans L’espace” – ce prezintă o serie de reliefuri suspendate. Aceasta va fi urmată în 1920 de „Construcția suspendată” a lui Alexandru Rodcenko. în anii 1930, Calder a făcut „McCausland Mobile”, o piesă unică prin care a ales să încorporeze forme pe care alți artiști nu s-ar gândi să le folosească, de exemplu cele care nu erau nici aerodinamice, nici maleabile.
Arta cinetică are un „naș”
Pentru a se asigura că a creat întotdeauna un echilibru mobil, Calder a folosit relații matematice pentru a calcula corect greutățile și distanțele necesare pentru toate formele și piesele implicate în munca sa. Schimbându-și „formulele”, el s-a putut asigura că totul la el e unic și, prin urmare, nu putea fi replicat de alți artiști.
Piesa sa centrală în noul stil de obiecte mobile a fost creația sa din 1966 „Cat Mobile”, care prezenta un cap și o coadă care erau supuse mișcării aleatorii.
Fără îndoială că o faimoasă figură a artei cinetice (sau kinetice) este Jean Tinguely, un pictor și sculptor elvețian care a trăit între 1925 și 1991. El a creat prima sa piesă de artă cinetică la vârsta de doar 12 ani! Și a devenit faimos pentru că folosea obiecte de la gunoi, colectate, pentru a-și face sculpturile. Lucrările sale erau cunoscute pentru felul capricios și neregulat… Unele dintre ele au fost chiar concepute pentru a se autodistruge!
Tinguely era fascinat de mișcare și de modul în care aceasta ar putea afecta modul în care este privit obiectul, de aceea îi plăceau motoarele atașate la lucruri, pentru a face obiectele să se rotească și poate chiar să fie distruse.
Deoarece ideile și direcțiile sale erau atât de diferite față de absolut orice alt artist acceptat din acea vreme, nu a fost o mare surpriză că Jean Tinguely a ajuns rapid să fie văzut ca un rebel – într-adevăr unii artiști expresioniști au mers până la a-l numi șarlatan. Cu siguranță nu era un fan al formelor tradiționale de artă, cum ar fi picturile statice de șevalet, ceea ce l-a determinat să-și construiască propria mașină – „Metamaticul” – care își putea picta propriile picturi abstracte cu o rată de până la 20.000 pe zi!
Sentimentul de separare om-mașină
În ciuda detractorilor săi printre artiștii vremii, Tinguely a fost extrem de popular în rândul publicului, care, în mod ironic, părea să fie atras de faptul că creațiile sale erau mecanic mai puțin decât perfecte. Unii comentatori notează că natura neregulată, imprevizibilă a mișcării invențiilor lui Tinguely a ajutat la eliminarea sentimentului de separare dintre om și mașină. Asemenea oamenilor, mașinile sale au fost văzute mai degrabă ca mai interesante și amuzante decât ca niște servitori reci, mecanizați.
Tinguely a fost inspirat de Dada și și-a folosit opera pentru a exprima atitudini anarhice, satirice față de mașini și mișcare. Piesa sa din 1960 „Homage to New York”, de exemplu, a sfârșit prin a se autodistruge într-o interpretare violentă de sunet și lumină, portretizând sentimentul larg răspândit de scepticism față de valorile tehnologiei din viața modernă.
În general, la acea vreme, artiștii cinetici și-au format un interes profund pentru analogiile dintre mașini și corpurile umane și și-au folosit munca pentru a sugera că oamenii nu erau decât niște motoare iraționale ale poftelor și îndemnurilor conflictuale…
Citiți și: Art Basel Paris. Catinca Tăbăcaru: „Expoziții fascinante, raiul artei contemporane”
