back to top
spot_img

Fenomenele astronomice din 2024. La ce să ne așteptăm

Astronomul, Adrian Șonka, coordonatorul Observatorului Amiral Vasile Urseanu din Capitală, i-a obișnuit de multă vreme pe cei care îi urmăresc pagina de Facebook ori blogul, cu informațiile sale insolite. Pasionatul astronom a vorbit în ultima vreme despre fenomenele astronomice ale anului 2024. Ce se va petrece pe cer în acest an?  

„Este un an normal, pentru că în univers nu există ani, adică nu contează ce an este. Vă spun mai întâi ce nu avem: n-avem eclipse de soare, în 2081 este următoarea. Ne vedem atunci, în septembrie”, spune Șonka, făcând cu umor aluzie la faptul că toată lumea pe Facebook și-a dat deja întâlnire la eclipsa din 2081!

Astronomul Adrian Șonka: „S-ar putea să o vedem cu ochii liberi, la apus”

Totuși, în 2024 va avea loc o elipsă de lună.„Avem o eclipsă de lună pe 18 septembrie, care se va vedea la ora 5:45 dimineața, o să vedem cum este luna eclipsată de umbra pământului și cum răsare și soarele în același timp, în partea opusă”.

Printre cele mai interesante fenomene astronomice din 2024 se numără apariția a două comete. „O să avem ceva interesant anul acesta, de exemplu, apariția a două comete, dintre care una s-ar putea să fie foarte strălucitoare. O să avem una care este mai puțin strălucitoare undeva prin aprilie. S-ar putea să o vedem cu ochii liberi la apus, pe lângă planeta Jupiter”.

„Mai avem în octombrie una care se anunță a fi și mai strălucitoare, care s-ar putea să fie chiar una pe care o vei ține minte toată viața. O cometă care niciodată n-a mai ajuns pe aici. S-ar putea să devină atât de strălucitoare încât să o vadă oricine, chiar dacă nu știe în ce direcție să stea. Acesta ar fi fenomenul astronomic al anului”, a declarat astronomul la București FM.

Saturn se lasă mai greu de văzut pentru următorii doi ani. „Se mai întâmplă ceva cu Saturn anul acesta. Aproape că n-o să-l vedem anul acesta și anul viitor. Ai o șansă cu un telescop”.

9 ianuarie 2024
Astronomul Adrian Șonka despre apariția cometelorfoto Roxana Roseti

Astronomul Adrian Șonka: „Îi chem pe oameni la Observatorul Astronomic să-l vadă pe Saturn”

Dacă ți se face dor de această planetă poți merge la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. „Îi chem pe oameni la Observatorul Astronomic să-l vadă pe Saturn fără inel. La fiecare 14 ani se întâmplă asta timp de vreo 2 ani, așa că mai au de venit anul acesta și încă un an.”

„Avem program până la ora 21:00, atunci intră ultimul om. Când iese, vedem noi, depinde câte sunt de văzut.”

9 ianuarie 2024
Astronomul Adrian Șonka despre apariția cometelorArhiva
author avatar
Roseti Roxana Redactor
Redactor șef Documentare externă Rompres – actuala Agerpres, editor al Edițiilor de Colecție – Jurnalul Național editor al Jurnalului de Duminică – supliment al Jurnalului Național jurnalist online și print la Evenimentul Zilei senior editor la Revista CARIERE contributor la Elita României ș.a. Anii de presă, cu traversarea mai multor “etape”, reprezintă modul de rezista, prin scris, povocărilor societății. Și de a dezvălui lumii corola de minuni a unor oameni deosebiți, tocmai prin poveștile lor de viață.  Cel mai proaspăt motto: Story-ul și omul ;)

Lasă un răspuns

Alte stiri

Te-ar putea interesa și...