ANPC anunță vineri că, între 7 februarie și 26 martie, a efectuat peste 12.000 de controale la nivel național, aplicând amenzi în valoare de peste 61 de milioane de lei.
„În perioada 07.02-26.03 2025 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a desfaşurat la nivel întregii ţări un număr de 12.009 acţiuni de control. În urma neregulilor constatate, au fost întocmite un număr de 6.394 procese verbale”, a transmis, vineri, ANPC
Sursa menționată a precizat că au fost aplicate 9.452 de amenzi în valoare totală de 61.208.750 lei, din care au fost deja încasate 8.005.522 lei, iar 6.263 de avertismente au fost emise.

„Au fost oprite definitiv de la comercializare produse neconforme în valoare totală de 4.262.228 lei (provenite din spaţiul comunitar) şi 115.343 lei (provenite din spaţiul extracomunitar. Au fost prelevate 380 probe din produse în vederea efectuării de teste de laborator”, a mai transmis ANPC.