Federația Sanitas a declanșat pe 7 iunie o grevă japoneză pe termen nelimitat în instituţiile publice de sănătate şi asistenţă socială. Acest tip de grevă nu implică întreruperea activităţii, până la rezolvarea revendicărilor.
Totuși, sindicaliștii amenință Guvernul cu o grevă generală la finalul lunii iunie dacă revendicările nu le vor fi satisfăcute.
Greva generală ar însemna că spitalele vor fi blocate. Îngrijiri vor primi strict pacienții care au o urgență. Pentru moment, sindicaliștii din Sănătate vor renunța la protestul cu peste 15.000 de oameni.
——————————————————————————————————
UPDATE: Liderii Federației SANITAS au avut, vineri, o nouă întâlnire cu conducerea coaliţiei de guvernare. Cu acest prilej au fost discutate revendicările angajaţilor din sistem şi stadiul îndeplinirii acestora.
„Ministerul Sănătăţii a cerut deja DSP-urilor necesarul pentru voucherele de vacanţă tuturor salariaţilor din SĂNĂTATE”, au mai precizat sindicaliștii.
—————————————————————————————————–
UPDATE: După mai multe zile de grevă japoneză, asistentele şi brancardierii au ieşit în stradă şi cer mărirea salariilor, dar şi deblocarea posturilor din sistem. Aceștia spun că, în cel mai negru scenariu, vor declanșa greva generală începând cu data de 1 iulie. Asta ar însemna că o treime din activitatea din sistemul de Sănătate ar putea fi blocată.
Protestatarii solicită actualizarea salariilor, cel puțin pentru asistenți și personalul auxiliar, la nivelul salariului din 2023, nu la nivelul celui din 2018. Totodată, vor actualizarea normelor de hrană, precum și actualizarea sporurilor.
Mai mult decât atât, ei vor și deblocarea posturilor din Sănătate, lucru care a și fost anunțat astăzi în ședința de Guvern. Ministrul Rafila a transmis că săptămâna viitoare va fi semnat un memorandum pentru deblocarea a 14.000 de posturi.
UPDATE: Federaţia „Solidaritatea Sanitară” va organiza, joi, un protest în Bucureşti, având programate un miting în Piaţa Victoriei şi un marş pe străzile Capitalei.
Greva japoneză nu presupune întreruperea activității medicale
UPDATE: Vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Mircea Ciocan, a delarat că declanşarea grevei japoneze este o formă de presiune care va fi menţinută în această săptămână şi săptămâna viitoare, E o formă de presiune pe care o vom menţine şi în această săptămână şi în cursul săptămânii viitoare „pentru a putea finaliza negocierile în parametri care au fost stabiliţi iniţial”.
„Iniţial, programul de acţiuni revendicative al Federaţiei Sanitas a fost altul. Am schimbat pe parcurs tipul de acţiuni sindicale, am adaptat calendarul acţiunilor sindicale la parcursul negocierilor, având în vedere că în cursul săptămânii trecute a avut loc o întâlnire între reprezentanţii Federaţiei şi reprezentanţii Guvernului unde s-au luat anumite angajamente de ambele părţi.
Noi am decis să continuăm calendarul acţiunilor revendicative cu acest tip de protest, greva japoneză, care nu presupune întreruperea activităţii medicale deloc. Este un mod de protest cu purtarea însemnelor, a banderolelor de grevă şi a banderolelor cu însemnele sindicatului Sanitas în piept pe toată această perioadă a negocierilor”, a explicat Mircea Ciocan.
„Nimeni nu mai acceptă «jumătăţi de măsură»”
UPDATE: Federaţia SANITAS anunţă că salariaţii din sistemul sanitar şi de asistenţă socială au intrat în grevă japoneză începând de miercuri, 7 iunie, așa cum anunțase săptămâna trecută.
Sindicaliştii au mai multe revendicări la negocierea contractului colectiv de muncă. Între acestea se numără deblocarea posturilor şi aplicarea grilei de salarizare.
Sindicaliştii au trimis un mesaj „în atenţia decidenţilor politici”, în care le cer acestora să nu se lase amăgiţi de faptul că se începe cu o grevă japoneză.
„Nu vă lăsaţi amăgiţi, greva japoneză anunţată de membrii SANITAS din Sănătate şi Asistenţă socială începând cu data de 7 iunie este un semnal puternic că nimeni nu mai acceptă «jumătăţi de măsură»! Nu interpretaţi ca un semn de slăbiciune faptul că începem protestul cu banderolele pe mână, faptul că nu întrerupem deocamdată activitatea în instituţii publice medicale, medico-sociale, de asistenţă socială etc. Este doar un ultim răgaz pe care l-am acordat guvernanţilor în urma dialogului de săptămâna trecută, la cererea acestor”, au transmis sindicaliştii.
——————————————————————————————————
SANITAS solicită, pe termen lung, aplicarea proiectului noii legi a salarizării
UPDATE: Federaţia Solidaritatea Sanitară a anunţat, luni, că a parcurs paşii legali, deschizând conflictul colectiv de muncă şi că a demarat culegerea semnăturilor pentru grevă.
Nivelul de referinţă este ca minimum jumătate din sector să semneze pentru participarea la grevă. Federaţia „Solidaritatea Sanitară” solicită, pe termen lung, aplicarea proiectului noii legi a salarizării, aşa cum a fost stabilit.
Pe termen scurt se solicită acordarea salariilor de bază la nivelul prevăzut de legea salarizării pentru anul 2022, plata corectă a continuităţii prin raportarea sporului de tură şi a celui pentru lucrul în zile libere/sărbători legale la salariul de bază în plată, utilizarea valorii coeficientului de ierarhizare la nivelul salariului minim brut pe economie în plată (3.000 lei), inclusiv pentru stabilirea valorii indemnizaţiei de hrană şi acordarea drepturilor prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de sector public de sănătate prin finalizarea negocieri şi înregistrarea acestuia.
——————————————————————————————————
Greva va dura până la rezolvarea revendicărilor Federației Sanitas
„Consiliul Naţional a decis că Sanitas va menţine o presiune continuă asupra autorităţilor decidente, ca avertisment că membrii noştri nu mai acceptă amânări sau soluţii parţiale la revendicările sistemelor de sănătate şi de asistenţă socială, astfel: continuarea referendumului în rândul membrilor noştri de sindicat referitor la desfăşurarea acţiunilor de protest, 7 iunie – declanşarea grevei japoneze în instituţiile publice de sănătate şi asistenţă socială, grevă fără întreruperea activităţii până la rezolvarea revendicărilor Sanitas, precum și continuarea negocierilor cu factorii de decizie”, au transmis reprezentanţii Federației Sanitas.
Totodată, sindicaliştii vor analiza permanent stadiului implementării soluţiilor asumate de partea guvernamentală şi stabilirea tipului şi a calendarului de acţiuni ce se impun în raport cu rezultatele obţinute.
„Liderii Sanitas judeţeni prezenţi la şedinţa Consiliului Naţional din data de 31 mai a.c., reprezentând cei peste 100.000 de membri de sindicat din sănătate şi asistenţă socială, au analizat rezultatele negocierilor din ultimele zile purtate de echipa federaţiei din sănătate cu premierul Nicolae Ciucă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila”.
Care sunt revendicările sindicaliștilor din sănătate
Consiliul Naţional a luat act de faptul că autorităţile, la presiunea Sanitas şi prin negociere directă cu reprezentanţii Federaţiei, au identificat o serie de soluţii funcţionale. Acestea pot conduce la rezolvarea, în perioada imediat următoare, a revendicărilor sindicaliştilor. Iată care sunt aceste revendicări:
- Deblocarea angajărilor în cele două sisteme.
- Alocarea sumelor necesare pentru a asigura plata voucherelor de vacanță pentru toți angajații.
- Adoptarea în perioada imediat următoare a unui act normativ care să asigure atingerea salariului de bază maxim prevăzut în Anexa II la Legea 153/2017 pentru toate categoriile de angajați din Sănătate și Asistență Socială.
- Revizuirea ierarhiei pentru toate funcțiile din Sănătate implicit reașezarea asistentului medical în grila de salarizare cuprinsă în noua lege a salarizării bugetare; recunoașterea rolului asistenților medicali în funcționarea sistemului de sănătate publică se va regăsi în viitorul program de guvernare.
- Finalizarea negocierilor și semnarea CCM la nivelul sectorului de negociere colectivă Sănătate.
- Garantarea menținerii locurilor de muncă pentru personalul angajat în unitățile medicale din rețeaua CFR și după ce acestea vor fi transferate la alte autorități.