Situație incredibilă la Primăria Bacău. Angajații implicați pe proiecte cu finanțare europeană care nu au primit finantare, primesc zeci de mii de lei anual.
În 2019, municipiul Bacău a obținut nouă contracte de finanțare la ADR Nord-Est, pe Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Proiectele aveau valoarea totală de 48 de milioane de euro. Proiectele au fost blocate de birocrația și indiferența celor aveau sarcina sa urgenteze procedurile pentru atribuirea contractelor de executare a lucrărilor. Noua administrație instalata după anul 2020 a tergiversat aplicarea celor 9 proiecte. Pentru o parte din ele, avizele finale au fost primite în 2021 și 2022.
Abia în 2023 municipiul Bacăul a devenit șantier, încercându-se, cu intârziere, consumarea fondurilor eligibile provenite de la UE.
Până in prezent, niciun proiect european nu a fost finalizat. O parte dintre șantiere sunt părăsite. Pavelele și materialele de construcții stau cu lunile pe trotuare. Dacă proiectele nu vor fi finalizate și recepționate până la sfârșitul acestui an, toate sumele atrase deja pentru proiectele aflate în execuție vor trebui restituite.
Până acum, Bacăul trebuia să aibă funcțional un Sistem de Management al Traficului pentru prioritizarea coridoarelor de transport public, 27 de kilometri de piste de bicicletă, un pasaj suprateran de traversare a străzii principale, din Parcul Cancicov spre zona sportivă.

Nu este prima oară când Primăria Bacău pierde integral fondurile europene, chiar dacă angajații care trebuiau să urmărească derularea proiectelor au primit sume consistente.
Modernizarea Insulei de Agrement din Bacău trebuia finalizată la sfârșitul anului 2015. Termenul a fost prelungit, cu tot cu un an de grație, până pe 31 decembrie 2018. Investiția era estimată la 52 de milioane de lei, din care 16,5 milioane erau asigurați prin Fondul European de Dezvoltare Regională, 1,4 milioane de la bugetul de stat, restul fiind finanțare de la bugetul local al municipiului. Primăria Bacău nu a reușit să finalizeze proiectul, fiind nevoită să restituie toată suma atrasă deja în proiect, în valoare de peste 2 milioane de euro
Sporuri de peste un milion de euro, pentru angajații Primăriei Bacău
Angajații implicați în unitățile de implementare a proiectelor UE sunt plătiți regește, pe lângă salariul pe care îl încasează lunar. Nu se tine cont de performanța și dacă se face realizează efectiv ceva din acel proiect. Potrivit jurnaliștilor de la Ziarul de Bacău, în anul 2021 s-au cheltuit 805.581 lei pentru 56 de angajați, în 2022 1.823.332 lei pentru 73 de angajați, iar în 2023 s-a ajuns la 2.772.809 lei pentru 80 de angajați implicați în proiecte europene.
În total, municipalitatea a achitat peste 5,3 milioane de lei pentru sporuri, adică peste 1 milion de euro.
Astfel, un inspector de specialitate implicat în proiectul „Traseu de biciclete semircircular Mioriței” a primit doar în 2023 suma de 50.115 lei, un consilier implicat în proiectul „Deplasări nemotorizate SUD Centru-Aeroport” a primit 42.336 de lei, un consilier juridic atras în proiectul de „Modernizare și reabilitare Colegiul ”Grigore Antipa”, 32.676 de lei. Pentru proiectul de modernizare și reabilitare a Creșei 3 un inspector a primit 52.513 lei, iar un consilier implicat în proiectul „Coridor pentru deplasări demotorizate Parcul Cancicov-Stadion-Bazin de Înot-Universitatea Vasile Alecsandri”, proiect aflat într-un stadiu foarte întârziat de implementare, suma de 55.297 de lei.

Sporul primarului se ridică la peste 13.000 de euro, anual
Lucian Daniel Stanciu Viziteu, printr-o dispoziție de primar emisă anul trecut, și-a stabilit sporul pentru proiecte europene la 50% din salariu. „Astfel, conform cifrelor oficiale, Viziteu încasează 5476 de lei net în fiecare lună, indemnizație pentru lucrul cu fonduri UE.
În total, Viziteu ridică anual peste 13.000 de euro doar din acest spor, ca și cum atragerea de fonduri europene nu ar fi în fișa postului. La fel, în cazul viceprimarului Liviu Miroșeanu, care încasează puțin peste 11.500 de euro pe an pentru implicarea în proiectele cu fonduri UE. În ceea ce-l privește pe viceprimarul Cristian Ghingheș, acesta încasează un spor de doar 5% din salariu, deoarece i-au fost luate atribuțiile”, precizează Ziarul de Bacău.
Citiți și:
Atacurile de cord afectează tot mai mulți tineri! Explicația medicilor