Americanii care trăiesc în Europa sunt chemați, sâmbătă, să participe la mai multe manifestații împotriva președintelui republican Donald Trump. Oponenții săi critică ceea ce ei consideră a fi atacuri asupra democrației, inclusiv promovarea intereselor de afaceri ale unor miliardari precum Elon Musk, măsuri precum eliminarea „genului X” de pe pașapoarte și închiderea unor consulate americane în Europa.
Americanii din Europa, invitați la manifestații împotriva lui Trump în Spania, Elveția, Franța
Protestele sunt organizate de Democrats Abroad, organizația care reprezintă diaspora americană afiliată Partidului Democrat din Statele Unite.
Protestele sunt programate pentru sâmbătă în orașele din Spania, inclusiv Madrid, Barcelona, Sevilla și Malaga, iar în Elveția, la Zurich și Basel, conform unui apel publicat pe site-ul Democrats Abroad.
Alte manifestații vor avea loc ulterior în Franța, pe 5 aprilie la Toulouse și pe 7 aprilie la Paris, conform agenției spaniole EFE.
„Apărarea democrației și justiției”
Organizatorii protestelor îndeamnă cetățenii de orice naționalitate să participe, aducând pancarte prin care să își exprime sprijinul pentru „apărarea democrației și justiției”, conform apelului publicat.
Printre motivele de nemulțumire pe care protestatarii vor să le sublinieze se numără politica lui Trump de combatere a ideologiei woke, care a dus, printre altele, la eliminarea „genului X” de pe pașapoarte, precum și influența crescândă a lui Elon Musk, căruia Trump i-a încredințat conducerea unui departament pentru economii bugetare, ce a impus măsuri radicale, inclusiv reorganizarea unor instituții, precum Departamentul de Stat.

Conform New York Times, reorganizarea diplomației americane va duce la închiderea mai multor consulate, majoritatea în Europa, iar democrații vor protesta împotriva acestei măsuri în cadrul manifestațiilor programate în orașele europene.
Odată cu Trump, protestele îl vor viza direct pe Elon Musk pentru „preluarea ilegală şi destructurarea” instituţiilor americane, „demiterea inumană a funcţionarilor” şi „criza constituţională generată de limitarea puterii executive de către Trump şi Musk”, afirmă democraţii.
„Musk a decis să îşi asume un rol central în subminarea democraţiei noastre”, susţin opozanţii preşedintelui republican Donald Trump, care precizează că protestul de la Zurich se va desfăşura în faţa sediului Tesla, compania producătoare de autoturisme electrice deţinută de Elon Musk.