Deși multă lume observa, de ceva vreme, starea în care se află Joe Biden și slaba lui prestație în fiecare apariție publică, Partidul Democrat găsea permanent o explicație sau o scuză și era negată orice dizabilitate fizică sau afecțiune medicală a președintelui SUA. Acest lucru nu s-a mai putut perpetua după dezastruoasa prestație din timpul dezbaterii în direct cu Donald Trump, iar democrații și toată media aservită au fost nevoiți să recunoască problema pe care o au: Joe Biden. Pentru că evidența nu mai putea fi ascunsă, imediat după transmisiunea în direct a dezbaterii, chiar și cei mai devotați democrați au surprins cu declarațiile lor de uimire vis-a-vis de prestația liderului lor. De la tristețe, milă, jenă și chiar furie, am văzut afișate toate sentimentele și declarațiile. Nu a trecut mult și au început justificările. Ba că era o răceala, ba că jet-lag (schimbarea fusului orar), ba chiar că parcă nu a fost chiar așa de rea prestația. Cred că apogeul a fost atins la cunoscutul canal de știri MSNBC, când, la ora 6 dimineața, un moderator spunea nervos “F.. you, this was the best verssion of Biden!”
Problema cu care se confruntă democrații este cu cine să-l înlocuiască pe Biden. Se pare că sunt mai multe piedici, dar cea mai importantă are legatură cu banii. Banii strânsi de la sponsori, pentru campania lui Joe Biden, nu pot fi transferați chiar atât de ușor pentru orice candidat ar dori democrații. Pare că sunt strânși cu ușa și trebuie sa aleagă între Biden și Kamala Harris, dar Kamala este și mai puțin populară decât bătrânul Joe.
Mai poate Joe Biden să conducă stăpânii planetei?
Se întâmplă foarte multe lucruri ciudate, iar dacă le punem cap la cap, confuzia crește, în loc să se limpezească. De exemplu Jill Biden, soția președintelui, apare pe coperta revistei VOGUE, ține discursuri publice împreună cu Joe Biden și chiar participă la întâlnirile oficiale din Biroul Oval, la care, în mod foarte curios, participă și Hunter Biden, fiul acestora. Lumea pune întrebări, răspunsurile sunt evazive și puțin credibile, iar speculațiile se țin lanț de câteva zile. Doar Joe Biden răspunde liniștit că el va fi candidatul Partidului Democrat la președinția Statelor Unite, că se simte excelent și că îl va zdrobi pe Donald Trump în alegeri. Între timp, Donald Trump joacă golf și declară într-o filmare făcută pe ascuns, nu știm de către cine, că Biden este pe făraș și că se va confrunta cu “Kamala, care este un dezastru.” Filmarea devine virală imediat, iar lumea speculează că Trump a gafat. Desigur că democrații au nevoie de orice, chiar de orice, pentru a mai drege busuiocul, dar Trump a fost doar el însuși, așa cum îl cunoaște o planeta întreagă, necenzurat, direct, brutal în exprimare, dar spunând realității dureroase de genul “imaginați-vă cum va discuta Kamala cu XI, care este un lider feroce”. Trebuie să recunoaștem că este un lucru la care americanii chiar ar trebui să se gândească…
America profund tulburată

În timp ce Trump își continuă furtunoasa campanie electorală, aproape nederanjat de nimeni cu execepția câtorva procese, ici-colo, democrații par indeciși. Cu toate că Biden spune răspicat, asta îi iese fără bâlbe, că el va rămâne candidatul democraților și îl va și învinge pe Trump în bătălia pentru scaunul de președinte, totuși, democrații s-au împărțit în două. O tabără cere ca „bătranul Joe” să se retragă în timp ce cealaltă parte se exprimă, din ce în ce mai timid, că l-ar susține pe Biden. Un exemplu este Nancy Pelosi, care s-a exprimat “hotărât”; “Timpul zboară pentru Biden și trebuie să se decidă.” Reporterii au întrebat-o ce ar trebui să mai decidă Biden, din moment ce s-a exprimat clar ca rămâne pe poziție. Alături de congresmani și senatori, mai sunt și destul de îngrijorător de mulți sponsori, care se cam codesc să finanțeze o candidatură ce nu pare să mai aibă sorți de izbândă. Surse din interior spun că sumele strânse din donații pentru campania electorală a lui Biden au scăzut aproape la jumătate, in aceasta luna. Și, desigur, să nu uităm Hollywoodul. Actorul George Clooney a declarat răspicat :”Îl iubesc pe Joe Biden! Dar avem nevoie de o noua nominalizare…” Senatorul democrat Peter Welch a fost chiar radical, cerându-i președintelui să se retragă din cursă, “pentru binele țării”. !n tot acest timp doctorii fac cărare la Casa Alba, iar un neurolog, specializat în studiul și tratarea bolii Prkinson, a fost văzut revenind în câteva rânduri la reședința lui Joe Biden. Chiar dacă, din interiorul Casei Albe, nu se răspunde clar la întrebările privind sănătatea președintelui, tot mai multi jurnaliști importanți din SUA cu milioane de cititori în spate, precum Joe Rogan, Piers Morgan și Tucker Carlson, spun răspicat ceea ce oficialii democrați evita să spună și anume că Joe Biden nu mai este în stare să mai conducă America.
CITIȚI ȘI: G7 și marile corporații mondiale, noua formă de feudalism (oficiuldestiri.ro)