Specialiștii din vestul țării trag un semnal de alarmă după ce au descoperit cantități foarte mari de spori de mucegai în aerul din zonă. Măsurătorile au fost efectuate cu ajutorul unor dispozitive care sunt cele mai performante de la noi din țară.
Amenințarea din aer. Specialist: ”Nu știam că există într-o cantitate atât de mare”
Detectoarele au înregistrat valori chiar și de aproape 50 de ori mai mari decât limitele tolerabile de corpul uman. Aceste microparticule pot provoca alergii greu de identificat. Societatea Română de Alergologie avertizează că unul din patru români suferă de alergii.
Descoperirea a fost făcută cu ajutorul a patru noi stații de monitorizare a calității aerului, achiziționate de o echipă de cercetători din Timișoara. Acestea au fost amplasate în oraș și în împrejurimi.
„Urmărind de-a lungul fiecărei zile, în timp real, încărcarea cu diverse tipuri de polenuri, am descoperit că există în aer un număr foarte mare de spori de fungi, fungi despre care nu știam că există până acum într-o cantitate așa mare în aer. Sunt aceste diverse tipuri de spori de mucegaiuri”, a explicat Carmen Panaitescu, președintele Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică.
Valori de 50 de ori mai mari decât poate suporta corpul uman
Stațiile de monitorizare au detectat valori alarmante de microparticule de mucegai încă de la instalarea lor, în toamna anului trecut. De exemplu, în sudul orașului Timișoara s-au înregistrat valori de până la opt ori mai mari decât cele normale pentru spori de Alternaria, care sunt de obicei eliberați în procesul de descompunere a materiei organice.
De asemenea, pentru Cladosporium, un tip comun de mucegai, în unele zile s-au înregistrat peste 130.000 de bioparticule pe metru cub, în timp ce limita tolerabilă este de doar 3.000.
„Sensibilizările la mucegai par să fie cu o incidență din ce în ce mai crescută și pun probleme serioase prin gravitatea simptomatologiei, rinoree, curge nasul aproape în continuu, și simptomele astmatice, copiii dezvoltă frecvent exacerbări sau chiar dezvoltă astmul”, explică Bianca Matiș, medic primar alergolog.
De unde provin sporii de mucegai
Acești spori pot proveni din clădiri abandonate, zone umede sau din descompunerea materiei organice. Apoi sunt foarte ușor transportați de curenții de aer.
Deocamdată nu există date despre prezența sporilor de mucegai și fungi în alte orașe, dar instalațiile de monitorizare a calității aerului ar putea fi amplasate în toată țara, dacă ar exista banii necesari.
“Ne-am propus să dezvoltăm un sistem integrat de monitorizare a calității aerului la nivel național, pentru a identifica sursele de finanțare necesare.”, a afirmat Florin Imbrea, decanul Facultății de Agricultură din Timișoara, pentru Pro TV.
Cercetătorii care au instalat aceste stații de monitorizare a calității aerului susțin că acestea sunt cele mai performante din țară și au costat aproximativ 700.000 de lei.