Persoanele cu dizabilităţi vor primi carduri electronice de carburant pentru transport, cheltuielile asigurate anual pentru alimentarea cu carburant fiind în valoare de 1.500 lei pentru persoanele cu handicap grav, respectiv 750 lei pentru cele cu handicap accentuat, transmite Ministerul Muncii.
Persoanele care nu deţin autoturisme pot opta pentru biletele de transport interurban cu trenul sau autocarul. Această măsură, pentru sprijinirea transportului persoanelor cu dizabilități va intra în vigoare pe 22 februarie ac.
„Cheltuielile asigurate anual pentru alimentarea cu carburant şi/sau pentru încărcarea mijloacelor de transport electrice sunt în valoare de 1.500 lei pentru persoanele cu handicap grav, respectiv 750 lei pentru cele cu handicap accentuat. Acordarea dreptului la transport interurban prin card electronic de carburant se adaugă celorlalte metode alternative, respectiv bonurilor de carburant pe suport hârtie şi decontării bonurilor fiscale de combustibil pentru alimentarea mijloacelor de transport electrice, cu condiţia ca autoturismul să fie în proprietatea acestora sau a familiei, ori a asistentului personal, asistentului personal profesionist ori însoţitorului”, se menționează în procedura de acordare a facilităților de transport pentru persoanele cu handicap, adoptată de Guvern.
Ce amenzi riști, dacă vinzi cardurile de carburant. Și benzinăriile pot fi sancționate
Bonurile de carburant sau cardurile de carburant nu pot fe folosite în alt scop decât asigurarea transportului gratuit acordat persoanelor cu handicap, amenzile stabilite acum sunt de la unu la două puncte-amendă, în timp ce pentru refuzul nejustificat al benzinăriilor de a accepta bonurile valorice pe suport electronic ori pentru comercializarea acestora, amenzile sunt cuprinse între 10 și 15 puncte-amendă, notează mediaflux.ro.
Un punct-amendă reprezintă contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată (3.300 de lei), amenzile pot ajunge, în aceste cazuri, până la 49.500 de lei
Opțiunea pentru una dintre variante se face prin cerere scrisă, depusă electronic sau la registratura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), de către persoana cu dizabilitate ori de către oricare din următoarele persoane: reprezentantul legal, asistentul personal, asistentul personal profesionist sau însoțitorul, părintele, tutorele, asistentul maternal sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat, în baza unei măsuri de protecție socială.
CITEȘTE ȘI: Cardurile educaționale vor fi alimentate în cel mai scurt timp, anunță Guvernul