Ministerul de Externe anunţă oficial, luni seară, că ambasadorul Ungariei la Bucureşti a fost convocat la sediul instituţiei, în contextul discursului susţinut de premierul ungar Viktor Orbán la Tuşnad. Oficialii români transmit că afirmaţiile făcute ”nu sunt în consonanţă cu obiectivul promovării unei relaţii pragmatice, constructive, de bună vecinătate şi colaborare dintre cele două state”.
”MAE precizează că ambasadorul Ungariei la Bucureşti a fost convocat astăzi, 24 iulie 2023, la sediul MAE, în contextul discursului susţinut sâmbătă, 22 iulie 2023, de prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, în cadrul Taberei de Vară de la Băile Tuşnad”, anunţă oficfial, luni seară, MAE, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului, ”partea română a reiterat faptul că, în cadrul dialogului diplomatic constant cu partea ungară, a făcut în mod repetat apel la reţinere în declaraţiile şi mesajele publice ale oficialilor ungari aflaţi în vizite private în România, inclusiv în perspectiva Taberei de Vară de la Băile Tuşnad de anul acesta.”
”În context, a exprimat surprinderea faţă de prezentarea în discursul public al prim-ministrului ungar a aspectelor comunicate verbal, pe canale diplomatice, privilegiate constant de partea română”, a transmis Ministerul de Externe.
MAE român a precizat, totodată, că declaraţiile publice neadecvate transmise cu acest prilej nu sunt în consonanţă cu obiectivul promovării unei relaţii pragmatice, constructive, de bună vecinătate şi colaborare dintre cele două state, obiectiv susţinut de partea română”, a mai transmis Ministerul de Externe.
Ungaria are un interes substanţial de a coopera cu România
Anterior, ministrul de Externe de la Budapesta, Peter Szijjarto, a anunţat că ambasadorul Ungariei a fost convocat la MAE, fără a preciza motivul convocării, dar referindu-se la ”discurs”, referire probabilă la discursul rostit de premierul Viktor Orban la Tuşnad, şi a adăugat că nu a fost ”o mare surpriză”.
”Nu a fost o surpriză faptul că ambasadorul nostru la Bucureşti a fost convocat în această dimineaţă la Ministerul român de Externe”, a scris Peter Szijjarto pe Facebook, adăugând că ”tonul şi atmosfera întâlnirii pot fi descrise ca fiind calme şi politicoase.”
Potrivit lui Peter Szijjarto, şeful misiunii diplomatice maghiare a fost convocat la nivel de ”subsecretar de stat.”
“Ungaria are un interes substanţial de a coopera cu România pe baza respectului reciproc, întrucât acest lucru este „benefic pentru ambele ţări şi ambele naţiuni”, a afirmat luni ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, citat de agenţia MTI, după ce ambasadorul ungar la Bucureşti a fost convocat la MAE român în urma declaraţiilor premierului Viktor Orban la Universitatea de vară de la Băile Tuşnad.
Viktor Orban i-a mulțumit lui Marcel Ciolacu pentru discuţiile recente desfăşurate la Bucureşti
Premierul ungar Viktor Orban i-a transmis sâmbătă o scrisoare premierului român Marcel Ciolacu, mulţumindu-i pentru discuţiile recente desfăşurate la Bucureşti şi pentru asigurarea unei desfăşurări calme a Universităţii de vară de la Băile Tuşnad, a anunţat la Budapesta biroul de presă al lui Orban.
„Aş dori să vă mulţumesc pentru că m-aţi primit la Bucureşti. Vă mulţumesc dumneavoastră şi autorităţilor române pentru că aţi asigurat securitatea Universităţii de vară de la Băile Tuşnad şi pentru că discursul meu s-a putut desfăşura astăzi (sâmbătă -n.r.) paşnic şi în linişte”, se arată în scrisoarea semnată de premierul ungar.
De asemenea, acesta din urmă i-a promis omologului său român sprijin şi cooperare în chestiunile discutate la întâlnirea desfăşurată miercuri la Bucureşti.
Discurs al lui Viktor Orban la Tușnad cu atacuri la UE
În discursul rostit la Băile Tuşnad, Viktor Orban a criticat faptul că ministerul român al Afacerilor Externe i-a trimis un material în care i-a spus despre ce poate să vorbească şi despre ce nu poate, context în care premierul ungar a atras atenţia că ţara sa va prelua preşedinţia Consiliului UE şi „un obiectiv principal al Ungariei” va fi sprijinirea României în demersul de aderare la spaţiul Schengen.
Potrivit premierului ungar, în respectivul material i s-a scris de asemenea să nu vorbească despre unităţi administrativ-teritoriale inexistente în România.
„Probabil s-au referit la Transilvania şi Ţinutul Secuiesc, dar nu am susţinut niciodată că acestea ar fi fost unităţi teritoriale româneşti”, a afirmat Viktor Orban.
El a spus mai departe că, potrivit aceluiaşi document primit de la MAE român, există lucruri despre care poate vorbi, dar nu le poate denigra, cum ar fi valorile occidentale.
„Astăzi, valorile occidentale înseamnă trei lucruri: migraţia, LGBTQ şi războiul”, dar „nu trebuie să le discreditezi, ele se discreditează singure”, a remarcat Viktor Orban.
El a combătut de asemenea ideile federaliste europene, despre care a spus că reprezintă o ameninţare la adresa suveranităţii statelor şi conduc la un „leadership fără control” al Bruxellesului.