În ultimele două luni societatea românească a fost pur și simplu răvășită. Călin Georgescu este buturuga mică de care s-a împiedicat ditamai sistemul și suntem martorii unei lovituri de stat în desfășurare. Încercările de a-l demoniza prin tot felul de falsuri și acreditarea continuă a ideii că până la alegerile din luna mai el va fi scos din competiție, l-au transformat pe Călin Georgescu în omul cel mai apreciat de către români. Cei mai mulți l-au descoperit cu adevărat de-abia după anularea alegerilor. Iată alte trei motive pentru care milioane de români îl vor vota pe Călin Georgescu.
Motivul 4: este un familist model!
Călin Georgescu este soț și tată a doi băieți. Are o familie frumoasă, iar soția sa este impecabilă atunci când stă alături de soțul ei, atunci când îl susține în tot ceea ce Călin Georgescu face. De când nu a mai avut România un președinte familist? Deși în România nu avem instituția Primei Doamne, am convingerea că doamna Georgescu va fi prima soție de președinte care va fi alături de soțul ei și va fi o prezență constantă și discretă. Cristela Georgescu este chiar mai plăcută și mai deșteaptă decât soțul ei. Cel care va fi președintele tuturor românilor va fi exact ca majoritatea românilor, cu dorința de a avea o familie frumoasă și fericită, care să trăiască liniștit și în pace, fără a duce grija zilei de mâine. Spuneți-mi un alt contracandidat care să se poată prezenta în fața noastră, a tuturor, ca un cap de familie împlinit!
Motivul 5: este creștin, iubitor de Dumnezeu!
Fiecare dintre noi avem dreptul să credem în ce vrem sau să nu credem în nimic, dar în România peste 86% din populația țării sunt creștini ortodocși. Mesajul repetat de nenumărate ori de către Călin Georgescu este simplu și ferm: „noi, românii, suntem noi cu noi și alături de Dumnezeu”. Niciunul dintre toți candidații la Președinția României în ultimii 35 de ani nu a vorbit atât de frumos despre poporul român, despre măreția sa. Cuvintele sale merg direct la inima oricărui iubitor de oameni și de Dumnezeu. Cei care merg în fiecare duminică la biserică sunt principalii susținători și votanți ai lui Călin Georgescu. Apoi vin cei credincioși, dar care nu merg regulat la biserică. Apoi vin ceilalți.
Motivul 6: este omul care reprezintă schimbarea!
Împotriva lui Călin Georgescu s-au dezlănțuit toate forțele posibile și imposibile, adică interne și din afara țării. Toate posturile tv care au primit regulat bani grei de la partide se întrec a lansa tot felul de acuze și aberații. Studiourile tv sunt înțesate de oameni politici de la partidele auto-denumite „pro-europene”, care spun niște prostii mai mari decât ei. Au reușit să răstălmăcească absolut totul, inclusiv sensul a ceea ce a afirmat Comisia de la Veneția! În curând, pentru a ne arăta cât de odios este Călin Georgescu, vor veni în studiouri de televiziune, la podcasturi sau pe rețele sociale diverși indivizi care ne vor spune că vom ajunge să cădem în sus, că râul urcă muntele sau că vom trăi cu toții ca Benjamin Button. Ministerul de Externe român se rățoiește la Călin Georgescu. Ministerul de Externe ucrainean să rățoiește la Călin Georgescu. Toți oamenii, care reprezintă instituții ale statului român sau interesele altor state, și-au unit forțele pentru a se opune unui om care nu vrea altceva decât să își exercite dreptul fundamental al oricărui om, drept înscris în Constituție, și anume dreptul de a alege și de a fi ales.
Disperarea celor aflați la Putere, care depun toate eforturile de a-l anihila pe Călin Georgescu, nu trădează altceva decât teamă, mai bine zis teama să vor pierde. John Steinbeck, celebrul scriitor american, spus că „Puterea nu corupe, ci teama de a nu pierde Puterea”. Și acesta este principalul motiv pentru care milioane de români îl vor vota pe Călin Georgescu: au speranța că el ne va scăpa de politicienii mincinoși, leneși, incompetenți și corupți!