Alin Oprea a povestit recent că a aflat de la DIICOT că îl înșela nevasta și a ajuns la spital după aceea, șocat de cele auzite. Cu toate astea, Alin Oprea a ales să țină pentru el informația, de dragul copiilor, însă ulterior și Larisa i-a recunoscut că i-a trădat sentimentele de două ori în timpul căsniciei.
Alin Oprea a divorțat de Larisa Uță în 2020, după 22 de ani de căsnicie. Cei doi au împreună doi copii, pe Mellisa și Andrei, care au ales să fie de partea mamei lor în scandalul divorțului.
Cum a aflat Alin Oprea de la DIICOT că este înșelat de nevastă
Procesul de divorț dintre Alin Oprea și fosta soție, Larisa, a fost presărat cu acuzații de infidelitate de ambele părți. Fosta soție spunea atunci că a fost trădată de Alin Oprea, însă fostul solist de la Talisman a afirmat că a aflat de la DIICOT despre infidelitatea Larisei.
Telefoanele sale și ale soției au fost monitorizate timp de 5 ani, deoarece bărbatul avea o firmă de organizare evenimente și intra în contact cu diferite persoane.
„În momentul în care dosarele s-au clasat, am fost întrebat dacă vreau să ascult. Când am mers acolo, a căzut cerul pe mine. Mi s-a făcut rău, am mers la spital, am stat câteva ore la perfuzii. Mi-am mai revenit și am tăcut. Apoi, când mi-am suspectat soția de o nouă infidelitate la Londra, am cedat și i-am spus că știu totul despre infidelitățile ei anterioare”, a povestit Alin Oprea.
Alin Oprea a ascuns copiilor că mama lor a călcat strâmb
Larisa i-a recunoscut după doi ani lui Alin Oprea că l-a înșelat de mai multe ori în timpul căsniciei.
„2 ani. Practic nu am crezut când am aflat asta. Când am ascultat convorbirile, nu am putut crede și mi-am dat seama că nu doar un vis mi s-a spulberat, ci și familia mea și că, din acel moment, după ce am aflat, cu o probabilitate de 100% nu voi putea merge mai departe, dar am ales să ascundem acest moment.
Ea mi-a recunoscut atunci, mi-a spus că a avut doi și așa mai departe, dar mi-a spus ‘Uite, o să le spun și copiilor’. I-am zis că nu trebuie să le spună copiilor, că nu e cazul. Am acceptat foarte greu asta, pentru că eu am crezut cu adevărat în această femeie, nu am iubit-o în adevăratul sens al cuvântului, nu a fost femeia vieții mele, dar am respectat-o și am avut încredere totală în ea.
Fetița noastră împlinea 18 ani pe data de 2 august 2020 și am stabilit de comun acord ca până atunci să fie liniște, să putem sărbători majoratul fetei și abia atunci să demarăm procedurile de divorț, ca să nu-i stricăm majoratul, pe care, ulterior, oricum l-a stricat. A început acel țunami chiar cu o lună înainte de ziua fetei, împiedicându-mă să mă bucur și de acest lucru’, a declarat Alin Oprea, la ’40 de întrebări cu Denise Rifai’.
Citește și: Costin Craioveanu, fostul soț al Mihaelei Cernea, condamnat la închisoare
Alin Oprea a aflat și cu cine îl înșela fosta soție
După divorțul dintre Larisa și Alin Oprea, în presă au apărut informații despre unul dintre bărbații cu care s-ar fi iubit fosta soție a „Talismanului”. Era vorba despre un prieten de familie al cuplului, iar cea care a dezvăluit acest lucru în presa tabloidă a fost chiar soția respectivului.
„Din păcate așa a înțeles «doamna» să răsplătească încrederea mea, munca mea și toate sacrificiile pe care le-am făcut timp de 25 de ani pe altarul familiei.
Trăiam 5 oameni în acea casă, dar eram singurul care aducea un venit. Am fost de acord, din nefericire, ca soacra să stea cu noi în casă, tocmai pentru ca fosta să aibă suficient timp liber pentru «alte activități» și să fie scutită de treburile casei. De educația copiilor m-am ocupat personal, copiii terminând facultăți de top cu profil Muzical (specializarea mea), nu Sportiv (specializarea ei). Am cumpărat apartament la Londra tocmai ca ei să aibă un statut onorabil și un confort cât mai mare pe timpul studiilor și în continuare”, povestea Alin Oprea acum doi ani.
Citește și: Ovidiu Oanță și-a dat demisia de la Pro TV, după 26 de ani: “Imposibilul e posibil”. La ce post TV merge