Scriitoarea canadiană Alice Munro, premiată cu Nobel pentru Literatură în 2013 , a murit. Numită cândva „Cehov canadian”, nuvelele ei s-au bazat pe forme și subiecte ignorate în mod tradițional.
Povestirile ei despre viața femeilor din micile comunități canadiene au făcut-o celebră pe tot globul. Scriitoarea s-a stins din viață luni, la vârsta de 92 de ani, potrivit Reuters. Membri ai familiei au declarat că Munro suferea de demență de cel puțin un deceniu.
Munro a publicat 13 volume de povestiri și a devenit în 2013 cea de-a 12-a femeie distinsă cu Premiul Nobel pentru Literatură. Considerând-o un „maestru al povestirii scurte contemporane”, Academia Suedeză a mai spus: „Textele ei prezintă adesea descrieri ale unor evenimente cotidiene, dar decisive, un fel de epifanii care luminează povestea din jur și lasă să apară ca un fulger întrebările existențiale”.
Numită cândva „Cehov-ul canadian” de Cynthia Ozick, nuvelele scrise de Munro s-au bazat pe forme și subiecte ignorate în mod tradițional de curentul literar principal.
Alice Munro a cunoscut târziu celebritatea
Abia mai târziu în viață reputația lui Munro a început să crească, poveștile ei subestimate despre oameni aparent simpli din orașele mici din Canada, atrăgând o serie de premii internaționale, inclusiv premiul Nobel pentru literatură în 2013.
Margaret Atwood a numit-o odată „printre cei mai mari scriitori de ficțiune engleză ai timpului nostru”. Salman Rushdie a lăudat-o ca fiind „un maestru al formei”, în timp ce Jonathan Franzen a scris odată: „este unul dintre puținii scriitori, unii în viață, cei mai mulți morți, pe care îi am în minte când spun că ficțiunea este religia mea. ”
Alice Munro a devenit „cronicarul politicii sexuale”
Poveștile lui Munro au început să fie publicate în reviste precum Tamarack Review, Montrealer și Canadian Forum, adunând treptat suficient pentru o colecție care a apărut în 1968.
Anii 1970 au fost un deceniu de transformare pentru Munro: s-a mutat înapoi la Wingham după ce prima ei căsătorie s-a destrămat în 1973, s-a căsătorit din nou în 1976 și a apărut prima ei poveste publicată în New Yorker în 1977 – Royal Beatings, o poveste bazată pe pedepsele primise de la tatăl ei în copilărie. Ea va continua să fie publicată în reviste precum Paris Review și Atlantic Monthly.
Căutarea ei de autenticitate a transformat-o pe Munro într-un cronicar de neegalat al politicii sexuale, „îndrăgosteală”, înșelăciuni și dorință. Pentru Margaret Atwood, „puțini scriitori au explorat astfel de procese mai amănunțit și mai nemilos” decât Munro: „Mâinile, scaunele, privirile – toate fac parte dintr-o hartă interioară complicată presărată cu sârmă ghimpată și capcane și căi secrete.”
Reputația lui Munro a continuat să crească pe măsură ce poveștile ei au crescut în amploare și complexitate. A câștigat Premiul Internațional Man Booker în 2009 și Premiul Nobel pentru literatură în 2013.
Care dintre povestirile ei au fost ecranizate
Alice Munro, născută Alice Ann Laidlaw, s-a născut la 10 iulie 1931, în oraşul Wingham din provincia Ontario, Canada.
Autoarea s-a căsătorit cu James Munro în 1951 şi s-a mutat în Victoria, în British Columbia, unde cuplul a condus o librărie. Cei doi au avut împreună patru fiice – una a murit la câteva ore de la naştere -, însă au divorţat în 1972. Ulterior, Munro s-a mutat înapoi în Ontario. Cel de-al doilea soţ al său, geograful Gerald Fremlin, a murit în aprilie 2013.
În 2009, Munro a dezvăluit că a suferit o operaţie de bypass cardiac şi că a fost tratată pentru cancer. De-a lungul carierei, Alice Munro a publicat peste 12 de colecţii de povestiri, traduse în peste 13 limbi străine.
Povestirea sa „The Bear Came Over the Mountain”, publicată în colecţia „Too Much Happiness” (2009), a fost adaptată pentru ecranizare de către Sarah Polley, care a semnat şi regia acestei pelicule. O altă ecranizare, filmul „Hateship, Loveship” (2013), a avut la bază povestirea „Hateship, Friendship, Courtship, Loveship, Marriage”.
Citiți și: Premiile Nobel altfel: Cum a ajuns Nobelul pentru Literatură motiv de testament /VIDEO
