Alfred Simonis, posibilul viitor președinte al Partidului Social Democrat, spune într-o postare pe rețelele de socializare că țara noastră traversează unul dintrre cele mai grele momente din istoria post-decembristă a României.
Fostul președinte al Camerei Deputaților a subliniat că actualul context politic aruncă România într-o luptă a democrației cu autoristarismului, între drumul european și întoarcere spre Est.
Alfred Simonis, mesaj pentru electoratul social-democrat
Într-o postare pe rețelele de socializare Alfred Simonis a ilustrat poziționarea sa față de candidații calificați în finala prezidențială. „Pentru un om politic, mai ales ca reprezentant al unui partid care nu este direct implicat în această competiție, cel mai comod ar fi să stea deoparte. Dar eu nu vreau și nu pot să stau deoparte!”, susține Alfred Simonis nn postare de pe Facebook.
De asemenea, social-democratul a sublinat faptul că evenimentele politice din ultima perioadă au divizat electoratul. Pentru a descrie scindarea României, Alfred Simonis a folosti cuvinte precum ură, rațiune, frustrare și responsabilitate.
În discursul lui Simonis au urmat apoi o serie de întrebări retorice în care social-democratul invocă moștenirea pe care o lasă actuala clasa politică generației tinere. În acest sens, fostul posibilul candidat pentru șefia PSD-ului a radiografiat imaginea celor doi candidați pentru funcția supremă în stat.

Alfred Simonis îl sprijină pe Nicușor Dan în finala prezidențială
Deși, Nicușor Dan nu este un candidat care să se plieze total pe valorile și criteriile politice promovate de Alfred Simonis, cel din urmă consideră că actualul primar al Capitalei este mai potrivit decât George Simion pentru rolul de președinte al României. Asta pentru că, spune social-democratul:
„Mă despart multe lucruri de Nicușor Dan. Nu e omul cu care să împărtășesc aceeași viziune socială, aceeași direcție economică. Dar, de George Simion mă desparte TOTUL. Absolut totul!! Pentru că în jurul lui nu e doar un curent antisistem.
Este un plan periculos de deturnare a României de pe calea democrației. Este o atmosferă agresivă în care vocile critice trebuie amuțite, iar disprețul față de instituțiile statului atinge cote alarmante. Dacă azi deschidem drumul unui lider populist care flutură tricolorul în timp ce calcă în picioare valorile constituționale, cine ne garantează că vom mai avea alegeri libere?”, se întreabă retoric Alfred Simonis.

„Cu Simion ne așteaptă cinci ani de întuneric”
Cu toate că a recunoscut că Nicușor Dan nu este alegerea ideală pentru cea mai importantă funcție din stat, Alfred Simonis recunoaște că Primarul General este cea mai bună variantă pe care clasa politică o propune electoratului pentru președinția statului. Cât despre liderul AUR, fostul președinte al Camerei Deputaților susține că un scenariu în care George Simion s-ar instala la Cotroceni ar însemna cel puțin cinci ani de întuneric pentru țara noastră.
„Între George Simion și Nicușor Dan nu este o alegere în functie de simpatie. Ci una pur rațională.
Nicușor Dan nu este candidatul ideal, dar acum este singura alegere care lasă deschis drumul către democrație, spre Europa, spre siguranța oferită de NATO.
Alegerea este despre lumină și întuneric. Despre libertate sau dictatură. Despre România, un stat național, suveran, independent și indivizibil sau un stat satelit. Sunt un om de stânga, dar voi vota cu Nicușor Dan. Știți de ce? Pentru că peste 5 ani îmi doresc să avem posibilitatea să alegem un alt președinte, unul mai bun. Cu cealaltă opțiune, nu știu dacă peste 5 ani vom mai putea vota”, a spus Alfred Simonis într-o postare pe Facebook.
Pe 18 mai românii își vor alege noul președinte
Următorul tur al alegerilor prezidențiale a fost programat pe 18 mai, iar diferența dintre cei doi candidați, este, potrivit unui sondaj Verifield prezentat de Nicușor Dan, de aproxiamativ 10 procente.