Alexandru Matei nu are adversar la alegerile pentru președinția Federației Române de Polo. Președintele în exercițiu este singurul care și-a depus candidatura la alegerile care se vor desfășura în cadrul Adunării Generale programate sâmbătă, 22 martie, la Complexul Olimpic Sydney 2000 de la Izvorani.
Alexandru Matei, unicul candidat la alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Polo
Fostul jucător al echipei naționale se afla la cârma Federației Române de Polo din mai 2021. La acel moment, el a câștigat alegerile cu unanimitate de voturi. Este foarte probabil să se întâmple la fel și acum, mai ales că nu s-a mai înscris nimeni până la acest moment la alegerile pentru președinția Federației Române de Polo.
Tot sâmbătă vor avea loc alegeri și pentru două posturi de vicepreședinte și patru posturi de membru în cadrul Biroului Federal. Pentru posturile de vicepreședinte candidează Sorin Șăulean și Nicolae Diaconu, iar de cele 4 posturi de membru în Biroul Federal s-au arătat interesați Bogdan Cojocariu, Teodor Bogdan Matei, Costel Matei, Mihai Constantin Stănescu, Sorin Șăulean și Daniel Tănase.
”Am schimbat statutul”
La alegeri sunt așteptați reprezentanții a 31 de membri cu drept de vot, care dețin în total 119 voturi. El a explicat că a fost modificat Statutul Federației în așa fel încât votul cluburilor cu activitatea sportivă în ultimele două sezoane să conteze mai mult, conform Agerpres.
”Noi avem 31 de membri cu drept de vot, cu un total de 119 voturi. Fiecare are un număr anume de voturi. Pentru că dreptul de vot se acordă pentru activitatea sportivă din ultimele două sezoane și numărul e dat de echipele înscrise la toate categoriile în sezonul în curs. Mai exact, ai o echipă înscrisă la o categorie, ai un vot și tot așa, la care se adaugă un vot pentru faptul că e membru.
Ca exemplu, un club dacă are cinci echipe înscrise la diferite categorii se adaugă votul de membru și în final va avea șase voturi. Asta pentru că și acele cluburi plătesc mai mult la înscrieri, cheltuie mai mult să țină toate acele echipe în competiții și așa mai departe.
E ceva normal. Am schimbat statutul în acest fel acum aproximativ trei ani pentru că nu era normal ca un club ‘de apartament’, fără activitate sportivă, să aibă același vot ca un club care ține șase echipe. Acum e totul absolut echitabil și normal.”, a declarat Alexandru Matei.