Pasionată de drumeții montane, Alexandra Gheorghe a murit, la doar 36 de ani, în Alpii italieni, împreună cu partenerul ei, Marco Stagi, un italian de 34 de ani din Pisa.
Alexandra Gheorghe a murit în Alpii italieni
Alexandra Gheorghe și Marco Stagi au vrut să escaladeze Muntele Castore din masivul Monte Rosa. Au plecat joi dimineață de la refugiul Quintino Sella pentru a ajunge pe vârf și apoi a termina traversarea, coborând pe fața vestică a muntelui. Salvatorii sunt de părere că este posibil să fi fost surprinși de vreme rea, rătăcindu-se creastă și căzând pe ghețar de la 200 de metri.
Alarma a fost data seara de către iubitul femeii, care a anunțat că aceasta nu s-a mai întors.
Primul survol cu elicopterul, de vineri dimineață, nu a avut succes. Polițiștii au reușit după aceea să localizeze locația, folosind ceasul GPS al uneia dintre victime: căutările s-au concentrat pe acea zonă, iar cadavrele au fost localizate rapid, potrivit Corriere del Veneto.

Alexandra Gheorghe iubea muntele și drumețiile
Alexandra Gheorghe s-a mutat în Italia împreună cu familia sa în copilărie, a studiat Ingineria Informatică la Universitatea din Padova și a obținut ulterior un master la Universitatea din Udine.
Alexandra Gheorghe locuia la Ponte di Brenta, în provincia Padova, și lucra ca manager în cadrul companiei Gosp, parte a Grupului Generali, scrie Corriere della Sera. Înainte de asta, lucrase mai mulți ani la Vodafone.
Românca era absolventă de Inginerie Informatică la Universitatea din Padova și avea un master la Universitatea din Udine. Mutată în Italia încă din copilărie, era cunoscută ca o tânără pasionată de sport, călătorii și alpinism.
Pe rețelele de socializare, Alexandra se prezenta mereu plină de viață și entuziasm: „Bună, sunt Alexandra (scria ea online pentru a se prezenta) născută în 1989, super pasionată de sport și călătorii. Să descopăr locuri noi, să cunosc culturi și persoane diferite, să văd răsărituri și apusuri, să alerg și să trăiesc noi experiențe în jurul lumii îmi umple inima de bucurie.”
Ea fusese și în Vietnam, Iordania și Islanda și a descris acele călătorii drept „experiențe care i-au schimbat viața”.
Ea a fost membră a Federației Italiene de Atletism (FIDAL).
Citește și: Femeie bătută de polițiști, în curtea casei sale din Breaza, că “ar fi încercat să se sinucidă”