„Exercițiul electoral de trei zile nu este un scrutin așa cum îl înțeleg majoritatea oamenilor din lumea occidentală. Dacă Rusia ar fi fost o democrație, dl. Putin ar fi părăsit puterea în 2008, când i-a expirat al doilea și ultimul mandat, din punct de vedere constituțional”, notează The Economist. Publicația explică, într-o amplă analiză, alegerile din Rusia, pe „înțelesul occidentalilor”.
Fără o alternativă viabilă sau un control adecvat (singura organizație independentă de monitorizare a alegerilor din Rusia, Golos, a fost desemnată „agent străin” și co-fondatorul său este în închisoare), domnul Putin este sigur că va obține rezultatul pe care și-l dorește. Dar dincolo de inevitabilitatea rezultatului, care face ca ritualul votării lui Putin să fie redundant, scrutinul este de o importanță crucială pentru regimul său, punctează The Economist.
„Liderii sovietici care au organizat și ei „alegeri” false, uneori cu un singur candidat pe buletinul de vot, se puteau încă baza pe moștenirea revoluției bolșevice și a victoriei în cel de-al doilea război mondial. Tirania lui Putin este atât mai personală, cât și mai puțin ideologică. Ea își derivă legitimitatea din utilizarea violenței și din aspectul atent întreținut de sprijin popular. Spectrele inamicilor externi — Occidentul și Ucraina — și cele interne (agenții străini) sunt invocate pentru a-l susține”, mai spune The Economist.
Alegerile din Rusia: „Deciziile sunt deja luate de lider”
În esență, spune Greg Iudin (menționat de sursa citată), un filozof politic rus și cercetător la Universitatea Princeton, alegerile prezidențiale ale lui Putin sunt o formă de aclamație – o expresie publică rituală a aprobării față de oficialii imperiali, care datează de pe vremea Romei antice. (Moscova, trebuie amintit, s-a văzut cândva drept „a treia Roma”.) Rolul lor este, desigur, de a nu-l schimba pe cel aflat la putere, ci de a-i oferi o injecție de legitimitate unui dictator în vârstă.
„Deciziile sunt deja luate de lider; rolul oamenilor este de a spune ‘da’ – de a aclama”, spune domnul Iudin.
De când Putin a venit la putere, în 2000, regimul său a cultivat pasivitatea, alungându-i pe oameni din politica activă și apelând la ei doar în scopul unor astfel de aclamații publice. Un astfel de ritual este descris în „Boris Godunov”, marea tragedie a lui Alexandr Pușkin. Godunov, un curtean de la sfârșitul secolului al XVI-lea, care a fost ales țar de o adunare de militari și clerici, este întâmpinat de oameni care sunt adunați în fața Kremlinului. Ei își arată în mod corespunzător aprobarea, în timp ce discută în privat zvonurile că Godunov l-ar fi ucis pe moștenitorul legitim la tron.
Alegeri în Rusia: Versiunea mai veche, imperialistă
„O persoană care a înțeles esența acestei aclamații rituale și care a încercat să o rupă și să revendice alegerile ca adevărate expresii politice a fost Alexei Navalnîi, liderul ucis al opoziției din Rusia. Deși știa că puterea, în Rusia, nu poate fi schimbată la urne, el a văzut alegerile ca pe o modalitate de a înregistra disidența.
Apelul său din 2011 de a vota pentru orice alt partid decât Rusia Unită a lui Putin a mobilizat atât alegătorii, cât și observatorii, forțând Kremlinul să manipuleze votul parlamentar din acel an atât de flagrant încât a provocat cele mai mari proteste din istoria post-sovietică a Rusiei.
Deși a fost încarcerat într-una dintre cele mai dure colonii penale din Arctica, acuzat de extremism, organizația sa scoasă în afara legii și cu unii dintre aliații săi băgați în închisoare, el a continuat să-l provoace pe domnul Putin și să mobilizeze oamenii. În loc să le spună adepților săi să ignore simularea electorală a lui Putin, el i-a îndemnat să transforme alegerile într-un eveniment în care oamenii să-și poată manifesta implicarea, chiar dacă nu au propriul candidat.
Omorându-l pe Navalnîi cu o lună înainte de „alegerea sa”, Putin a vrut să demonstreze că nu există nicio alternativă la el însuși și la versiunea mai veche, imperialistă, a Rusiei, conchide The Economist.
Citiți și:
Cum gândește „Generația Putin”
