Mircea Geoană, candidat independent la alegeri prezidențiale, a pierdut cu 15 ani în urmă cursa pe ultima sută de metri după ce l-a vizitat pe Sorin Ovidiu Vîntu. Personaje care jucau roluri principale par să revină în jocuri de culise. Atac la Marcel Ciolacu.
S-a dat startul campaniei pentru alegeri prezidențiale 2024, însǎ întrebarea care se ridicǎ este dacă lupta va fi la vedere sau acele jocuri de culise vor fi cele care vor determina rezultatul alegerilor. Două nume cu rezonanță în politica românească au revenit în ultimele zile în actualitate, iar de ele este legat și candidatul care, cu 15 ani în urmă, a avut în mână mandatul de președinte, Mircea Geoană. Cum vor juca cei doi și în favoarea cui sunt întrebări pentru moment fără răspuns.
Strategul Hrebenciuc
Alegeri prezidențiale 2024. Mircea Geoană a pierdut în 2009 de pe poziția de favorit în sondaje. Campania lui era condusă atunci de Viorel Hrebenciuc, omul readus în actualitate prin mai multe declarații făcute de patronul FCSB, Gigi Becali. În același context, Becali îl menționează și pe Sebastian Ghiță, un alt personaj influent și cu un trecut care are, de asemenea, legătură cu independentul de astăzi Mircea Geoană. Becali sugerează că Hrebenciuc ar fi revenit în arenă și ar orchestra jocuri de culise. Concret, fostul strateg al PSD, Viorel Hrebenciuc, i-ar fi cerut lui Becali să-l ajute pe George Simion să ajungă în turul 2 al prezidențialelor, pentru a-i asigura, astfel, o misiune mai ușoară lui Ciolacu. Și patronul România TV, Sebastian Ghiță, ar fi avut pentru Gigi Becali aceeași sugestie.
Profesorul de economie și episodul care i-a „suflat” funcția de președinte
Alegeri prezidențiale 2024. Cu 15 ani în urmă, candidatul PSD Mircea Geoană a pierdut, în urma unor episoade neelucidate până astăzi, șansa de a câștiga prima funcție în stat. Pe atunci, Geoană era președintele PSD și candidat al partidului la cea mai înaltă funcție în stat, iar în sondaje era cotat cu prima șansă, fiind susținut deopotrivă de PSD și PNL. Printr-un singur răspuns la o întrebare a contracandidatului său, Traian Băsescu, răspuns oferit în cadrul ultimei dezbateri televizate, Geoană ar fi pierdut peste jumătate de milion de voturi, după cum estimau specialiștii în sondaje. Strategul PSD, Victor Hrebenciuc, cel care îi coordona campania, afirma după încheierea alegerilor că „vizita de seară”, un episod atent supravegheat și chiar surpins în imagini, l-ar fi costat pe Geoană 400.000 voturi.
Alegeri prezidențiale 2024. Mircea Geoană și jocuri de culise
Alegeri prezidențiale 2024. Concret, în cadrul dezbaterii electorale din 2009, Băsescu l-a întrebat pe Geoană ce a căutat, în noaptea dinaintea dezbaterii, la Sorin Ovidiu Vîntu, artizanul Fondului Național de Investiții – FNI (proiectul care a ruinat foarte mulți români), patronul, pe atunci, al televiziunii Realitatea (care organiza dezbaterea) și un om extrem de influent la acea dată. Răspunsul încurcat al lui Geoană a determinat sute de mii de alegători să-și schimbe opțiunea electorală. Adevăratul motiv al vizitei lui Mircea Geoană la Sorin Ovidiu Vîntu, deconspirată de imagini, nici până astăzi nu este clar. În timp ce Mircea Geoană a spus că ar fi aflat că echipa contracandidatului său ar fi intrat în posesia întrebărilor care urma să fie puse candidaților în cadrul dezbaterii, iar pentru a avea șanse egale a vrut să știe, chiar de la patronul Realitatea TV, dacă este adevărat, Sorin Ovidiu Vîntu avea să relateze o cu totul altă variantă. Conform lui Vîntu, în acea perioadă Mircea Geoană, candidatul care de curând îl ironiza pe Marcel Ciolacu pentru faptul că a solicitat ajutor pentru a învăța limba engleză și pentru a înțelege macroeconomia, ar fi fost consiliat pe probleme de economie. (Preluare Adevărul).
CITIȚI ȘI: Alegeri prezidenţiale 2024. Ultima strigare: 18 candidați. Lista completă