Alegeri 2024. Cum poți vota duminică, 24 noiembrie, când au loc alegerile prezidențiale și parlamentare, dacă nu ești în localitatea de domiciliu. Iată câteva informații extrem de importante pentru cei care merg la vot!
Alegeri 2024. Cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu
În cazul în care nu te afli în localitatea de domiciliu, dar vrei să îți exprimi votul la alegerile prezidențiale, trebuie să știi că te poți îndrepta spre orice secție de votare, conform informațiilor făcute publice de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
„Alegătorul votează la una dintre următoarele secţii de votare:
- în cazul în care se află în unitatea administrativ-teritorială unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, poate vota numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi are domiciliul ori reşedinţa, conform legii;
- în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, poate vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia”, se arată în documentul, intitulat „Îndrumarul alegătorului din țară”, publicat de AEP pe site-ul oficial.
De asemenea, dacă vrei să știi la ce secție de votare ești arondat și adresa acesteia, tot ce trebuie să faci este să accesezi Registrul electoral, la adresa www.registrulelectoral.ro, și să introduci datele personale.
În ceea ce privește alegerile parlamentare, „alegătorii votează numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își au domiciliul ori reședința.
„În cazul în care, în ziua votării, alegătorii se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiași circumscripții electorale, aceștia pot vota la orice secție de votare din cadrul circumscripției electorale unde își au domiciliul sau reședința”, se arată în documentul publicat de AEP, intitulat „Îndrumarul alegătorului din țară la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din 1 decembrie 2024”.
Ordinea candidaților pe buletinul de vot
Amintim că alegerile prezidențiale vor avea loc în România pe 24 noiembrie (primul tur) și 8 decembrie (turul al doilea).
Ordinea candidaților pe buletinul de vot este următoarea:
- Elena Lasconi – USR,
- George Simion – AUR;
- Marcel Ciolacu – PSD;
- Nicolae Ciucă – PNL;
- Kelemen Hunor – UDMR;
- Mircea Geoană – independent;
- Ana Birchall – independent;
- Alexandra Păcuraru – Alternativa pentru Demnitate Națională;
- Sebastian Popescu – Partidul Noua Românie;
- Ludovic Orban – Forța Dreptei;
- Călin Georgescu – independent;
- Cristian Diaconescu – independent;
- Cristian Terheș – Partidul Național Conservator Român,
- Silviu Predoiu – Partidul Liga Acțiunii Naționale.
La ce secție de votare votezi la alegerile prezidențiale și parlamentare 2024
Alegătorii pot vota în țară, acolo unde sunt arondați potrivit, notează Expert Forum. Sunt posibile câteva variante:
- în localitatea de domiciliu sau reședință, la secția unde sunt arondați, pe liste permanente – o puteți afla pe de pagina web www.registrulelectoral.ro
- în București, votați la secția unde sunteți arondat/ă, nu puteți vota pe listă suplimentară în alt sector.
- în orice altă secție de votare, în afara localității unde au reședința sau domiciliul, pe liste suplimentare
Dacă alegătorul este omis din lista permanentă, va fi înscris/ă pe lista suplimentară. Dacă alegătorul care nu și-a schimbat actul de identitate după modificarea limitei unității administrativ-teritoriale unde își are domiciliul sau reședința votează fie la secția de votare în a cărei listă electorală permanentă este înscris, fie la oricare altă secție de votare, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară.
Alegătorul cu mobilitate redusă poate vota la orice secție de votare, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară dacă nu este înscris în lista electorală permanentă a secției de votare respective.
Pentru a afla care este secția de votare unde ești arondat, se intră pe site-ul AEP – registrulelectoral.ro și se introduc CNP-ul și numele de familie. Totodată, există și o hartă a secțiilor de votare din România.
Alegeri 2024. Unde votezi la alegerile parlamentare
Alegătorii pot vota în România, unde sunt arondați potrivit adresei de domiciliu sau de reședință:
- în localitatea de domiciliu (adresa din cartea de identitate/buletin) dacă nu au altă reședință sau dacă nu au depus cerere pentru viza de flotant la birourile pentru evidența persoanelor pentru înregistrarea reședinței (dacă nu e înregistrată reședința nu se poate vota pentru lista din județul respectiv), pe liste permanente
- în localitatea de reședință (unde au viza de flotant)
- pe listele permanente, dacă au depus în prealabil o cerere la primăria (printr-o solicitate depusă personal sau prin poștă) respectivă cu 45 de zile înainte de data alegerilor (17 septembrie), pentru înscrierea în Registrul Electoral. Înregistrarea este valabilă doar pentru scrutinul respectiv.
- pe listele suplimentare: alegătorii cu viză de flotant care nu au depus cererea de înscriere în Registrul Electoral cu adresa de reședință. Dacă alegătorul are viza de flotant, dar nu s-a înscris în Registrul Electoral, poate vota fie la adresa de domiciliu pe liste permanent, fie unde are reședința, pe liste suplimentare (nu în ambele).
- în orice altă secție de votare, în afara localității unde au reședința sau domiciliul, pe liste suplimentare, dar doar în cadrul aceluiași județ – care este o circumscripție. În București nu puteți vota în alt sector.
CITIȚI ȘI: Alegeri prezidențiale: sondaj de ultimă oră. Ce candidat intră în turul 2 cu Ciolacu