Potrivit Valeriei Herdelea, acest lucru în România este „dramatic pentru starea de sănătate a unei populaţii”.
„Din păcate, avem 207.722 de pacienţi cu cancer şi tot din păcate avem 2.700 de copii şi vorbesc de copii minori care suferă de aceste afecţiuni oncologice”, a declarat Valeria Herdea.
Acest lucru este dramatic pentru starea de sănătate a unei populaţii, a spus Valeria Herdea.
Legat de plata concediilor medicale, Valeria Herdea a răspuns că acestea se vor plăti eşalonat. „Concediile medicale se vor plăti eşalonat pentru că nu se pot face altfel. Plătim un procent în fiecare lună pentru a putea eşalona pe parcursul întregului an, de comun acord cu Ministerul de Finanţe”, a susţinut preşedintele CNAS.

Numărul de cazuri noi de cancer a fost cu 21% mai mare în 2023 comparativ cu anul anterior, conform datelor Institutului Naţional de Sănătate Publică, a transmis, la începutul lunii februarie, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).
Potrivit organizaţiei, numărul persoanelor cu cancer din România aflate în evidenţa medicilor a depăşit 550.000. Preşedintele FABC, Cezar Irimia, a declarat, într-o conferinţă de presă, că anual, în România, se înregistrează peste 20.000 de decese evitabile din patologia oncologică. Numărul este cu peste 45% mai multe comparativ cu media europeană.

Potrivit Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, datele Registrului European privind Inechităţile în Cancer arată că România înregistrează cea mai ridicată rată de mortalitate prematură prin cancer de sân şi cancer de col uterin din Europa. De asemenea, România înregistrează şi a patra cea mai ridicată rată de mortalitate prematură prin cancer pulmonar.
Cancerul cunoscut sub denumirea științifică de tumoare malignă sau neoplasm malign, este un grup de boli ce implică dezvoltarea anormală a celulelor cu potențial de a invada sau a se răspândi în alte părți ale corpului.
Nu toate tumorile sunt canceroase; tumorile benigne nu se răspândesc la alte organe.Posibile semne și simptome includ, printre altele: un nodul nou apărut, sângerări anormale, tuse prelungită, pierdere în greutate fără explicație și modificări ale scaunelor. În timp ce aceste simptome pot indica existența cancerului, acestea pot apărea și din cauza altor probleme.Există peste 100 de tipuri diferite de cancer care afectează corpul uman.
Citiți și: /Satelit ieșit de sub control, coliziune cu Pământul!