Președintele Nicușor Dan efectuează o vizită oficială în Marea Britanie, marți și miercuri (16-17 decembrie), potrivit unui anunț transmis de Administrația Prezidențială. Programul include mai multe întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri românesc din Regatul Unit, precum și cu membri ai unor companii britanice.
Agenda președintelui
Vizita debutează marți seara, de la 22:00, ora României, când șeful statului are programată o întrevedere cu reprezentanți ai comunității românești din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, la Ambasada României din Londra.
Conform agendei oficiale, miercuri, de la 11:30, ora României, Nicușor Dan se va întâlni cu reprezentanți români ai mediului de afaceri din Regatul Unit, urmând ca de la 13:00 să aibă discuții cu reprezentanți ai companiilor britanice.
Nicușor Dan va pleca marți seara din Finlanda spre Marea Britanie
Președintele se află de luni într-o vizită oficială în Finlanda, unde a avut o întâlnire cu membrii comunității românești din Helsinki. La sediul Ambasadei României, șeful statului le-a mulțumit celor prezenți pentru modul în care reprezintă România și le-a transmis un mesaj de deschidere și încredere privind perspectivele viitoare ale țării.
Marți, înainte de deplasarea în Marea Britanie, Nicușor Dan va participa la Summitul statelor membre ale Uniunii Europene de pe Flancul de Est. Reuniunea, organizată la Helsinki la inițiativa premierului Finlandei, Petteri Orpo, îi va reuni pe liderii Suediei, Poloniei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Germaniei și Bulgariei și are ca scop consolidarea cooperării în domeniul apărării și conturarea unei poziții comune la nivelul UE.







