Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat o amendă de 10.000 de lei Aeroportului Internaţional Henri Coandă din București, din cauza temperaturilor ambientale care depășesc limitele normale în terminalele Plecări și Sosiri. Aceste deficiențe au fost cauzate de probleme la sistemul de ventilație, conform unui comunicat emis de ANPC.
Temperaturi de peste 30 de grade în terminalele Plecări și Sosiri
În urma unor informații apărute în spațiul public privind defecțiunile sistemului de ventilație în Aeroportul Internaţional Henri Coandă și temperaturile caniculare recente, ANPC a desfășurat un control operativ. Verificările au confirmat existența unor temperaturi ambientale între 24-31 grade Celsius în terminalele Plecări și Sosiri, precum și în saloanele din zona internațională Schengen și non-Schengen.
„Ca atare, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancţiuni: amendă contravenţională în cuantum de 10.000 lei și măsura remedierii deficienţei în termen de 48 de ore,” se menționează în comunicat citat de Agerpres.
Avaria sistemului de climatizare
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunțat miercuri că sistemul de climatizare al Aeroportului Internațional Henri Coandă a suferit o avarie importantă, afectând în special zona de îmbarcare. Această avarie a fost cauzată de suprasolicitarea sistemului din cauza temperaturilor caniculare din ultima perioadă.
„CN Aeroporturi Bucureşti a luat măsurile necesare pentru remedierea avariei şi pentru suplimentarea cu noi echipamente, ce vor fi instalate provizoriu în cel mai scurt timp. De asemenea, sunt în curs de reamenajare spaţiile comerciale, care vor fi dotate cu sisteme de climatizare proprii,” se arată în comunicat.
Întârzieri și anulări de zboruri
În ceea ce privește întârzierile și anulările de zboruri cu care pasagerii s-au confruntat recent, companiile aeriene au informat ANPC că aceste probleme sunt cauzate de gestionarea sloturilor aeroportuare din cauza condițiilor meteorologice severe la nivel european. Într-o singură zi, spațiul aerian european a înregistrat aproximativ 450.000 de minute de întârziere, dintre care 360.000 din cauza condițiilor meteorologice, ducând la anularea și reprogramarea zborurilor.
Recomandările ANPC pentru pasageri
ANPC sfătuiește pasagerii să se informeze permanent cu privire la condițiile meteorologice din țara de destinație și din cea de plecare și să mențină legătura cu companiile aeriene.
„Conform atribuțiilor, ANPC monitorizează atent atât operatorii economici de transport aerian, cât și companiile aeroportuare, astfel încât drepturile consumatorilor să fie respectate. Atunci când considerați că acestea v-au fost încălcate, încercați o soluționare amiabilă cu operatorul economic, iar când acest lucru nu este posibil, apelați la ANPC în situația operatorilor de transport aerian cu sediul în România sau la Centrul European al Consumatorilor din România, pentru operatorii de transport aerian care au sediul social pe teritoriul Uniunii Europene,” a declarat Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC.