Andreea Diaconu a fost protagonista unui moment deosebit la Victoria’s Secret 2024, unde a defilat alături de mari nume ale industriei de modă, precum Kate Moss, Adriana Lima, Gigi și Bella Hadid.
Show-ul, care a avut loc pe 15 octombrie la New York, a reunit 50 dintre cele mai talentate supermodele din lume, oferind un spectacol memorabil, plin de glamour și diversitate.
Andreea Diaconu, alături de Kate Moss, Adriana Lima, Gigi și Bella Hadid
Înainte de spectacol, Victoria’s Secret a anunțat că modelele Imaan Hammam, Candice Swanepoel, Grace Elizabeth, Devyn Garcia, Paloma Elsesser, Taylor Hill și Mayowa Nicholas vor defila. În postările din social media, Adriana Lima și Barbara Palvin au dezvăluit, de asemenea, că vor fi și ele prezente.
Andreea Diaconu, în vârstă de 33 de ani, a captat atenția pe podiumul Victoria’s Secret 2024, purtând o lenjerie intimă spectaculoasă, care a subliniat eleganța și grația sa. Imaginile cu ea au generat un sentiment de mândrie în rândul românilor, având în vedere realizările sale internaționale.
Originară din București, Andreea locuiește de mulți ani în Statele Unite, unde a devenit un nume cunoscut în industria modei.
De asemenea, ea este căsătorită cu modelul canadian Simon Nessman, un alt nume binecunoscut în domeniu. Cariera Andreei a început devreme, la vârsta de 13 ani, când a intrat în lumea modelingului.
De-a lungul anilor, a reușit să își construiască o carieră de succes, colaborând cu branduri prestigioase și defilând pe cele mai importante podiumuri din lume.
Această realizare la Victoria’s Secret 2024 este o dovadă a talentului și a muncii sale asidue, făcând-o o inspirație pentru mulți tineri modele din România și nu numai.
Adriana Lima, în sutien și lenjerie strălucitoare
Supermodelul brazilian și îngerul veteran, în vârstă de 43 de ani, s-a întors Victoria’s Secret Fashion Show pe 15 octombrie, după șase ani. Ea a uimit mulțimea, purtând un sutien și lenjerie strălucitoare, mâneci în carouri și pantaloni asortați, plus aripi roz, notează People.
Lima a făcut o inimă cu mâinile în timp ce închidea primul segment al show-ului, care a început cu un spectacol de la Lisa, urmat de o apariție a lui Gigi Hadid.
Spectacolul a avut loc ultima dată în 2018, când Lima s-a retras. Publicul a reacționat imediat la revenirea ei.
Modelul brazilian și-a făcut prima apariție într-un show Victoria’s Secret în 1999, defilând în 18 prezentări de modă Victoria’s Secret înainte de a se retrage în 2018.
Evenimentul Victoria’s Secret
Victoria’s Secret a descris acest eveniment ca o celebrare a modei moderne, punând accent pe reprezentativitate. După o pauză de șase ani, show-ul a revenit cu o abordare proaspătă, integrând pe podium femei cu diferite tipuri de siluetă, inclusiv modele cu forme voluptoase și un model transgender, toate purtând aripi de înger.
Evenimentul a avut loc la Brooklyn Navy Yard și a marcat o schimbare semnificativă în filozofia brandului, care a fost criticat în trecut pentru standardele sale de frumusețe restrictivă.
Victoria’s Secret a decis să îmbrățișeze diversitatea și să promoveze frumusețea în toate formele ei, având nevoie de timp pentru a se rebrandui după întreruperea din 2018.
Anul trecut, brandul a lansat un documentar intitulat “Victoria’s Secret World Tour”, care a pus în evidență talentele designerilor din întreaga lume și a subliniat necesitatea schimbării în percepția publicului asupra frumuseții.
Show-ul din 2024 a fost așadar o continuare a acestei tranziții, celebrând nu doar moda, ci și diversitatea și puterea de exprimare a femeilor din întreaga lume.
CITEȘTE ȘI – “All I want for Christmas is you”, 30 de ani de la lansarea hitului. Mariah Carey a pregătit o surpriză