Datele centralizate de administratorii domeniului schiabil din Poiana Brașov indică un sezon de iarnă cu cifre record în privința numărului de turiști care au ales stațiunea pentru schi sau snowboard.
Potrivit statisticilor publicate de Primăria municipiului Brașov, în primele trei luni ale sezonului de iarnă s-au înregistrat peste 2 milioane de treceri prin turnichete, un număr similar cu cel înregistrat în sezonul 2020-2021, când sezonul de schi a durat patru luni.
„Poiana Braşov continuă să fie principala destinaţie pentru iubitorii sporturilor de iarnă şi prima opţiune pentru cei care vor să schieze în România. Diversitatea pârtiilor, de la pârtii pentru începători la pârtii negre, dimensiunile acestora, calitatea stratului de zăpadă, sistemele de transport pe cablu variate au făcut ca în acest sezon să depăşim, din nou, pragul de două milioane de treceri prin turnichete: în 20 martie am înregistrat 2.020.120 de treceri. Diferenţa faţă de ultimul sezon în care s-a atins acest prag (sezonul 2020 -2021) este faptul că acum am depăşit două milioane de treceri prin turnichete în 3 luni de schi, faţă de 4 luni. Având în vedere că sezonul actual nu s-a încheiat şi se schiază, în primele ore ale zilei, în condiţii bune, de primăvară, cel puţin pe pârtiile din partea superioară, avem toate şansele să depăşim numărul de treceri din 2021, respectiv 2.047.155”, se arată într-un comunicat dat publicităţii vineri, 21 martie, de Primăria Braşov.
Sezonul de schi continuă și în acest weekend în Poiana Brașov
În acest weekend, sezonul de schi continuă la Poiana Brașov, cu pârtiile Lupului superior, Ruia (pe partea dreaptă, pe o lățime de 5-6 urme de ratrac, de la intersecția cu Drumul Roșu), Sulinar, Drumul Roșu, dar și pârtiile pentru începători, Bradul și Stadion, fiind deschise.

Stratul de zăpadă bătută de pe pârtii are o grosime medie de 25 de centimetri, dar este mai subțire în zona inferioară.
Condițiile pentru practicarea sporturilor de iarnă pe pârtiile din Poiana Brașov sunt specifice primăverii, cu zăpadă mai grea după primele ore ale dimineții pe toate pârtiile din masiv.
Se recomandă schiatul cu viteză redusă
„Având în vedere consistenţa zăpezii – care diferă foarte mult pe parcursul zilei şi de la zonele umbrite, unde este mai dură, la zonele însorite – unde stratul este moale, încetinind brusc alunecarea şi solicitând articulaţiile picioarelor – vă recomandăm să schiaţi cu viteză redusă, să fiţi pregătiţi să fiţi supuşi unui alt regim de alunecare odată cu ieşirea în zonele însorite şi să nu bruscaţi schiurile, pentru a reduce şocurile primite de articulaţii şi a reduce riscul de accidentare”, sunt recomandările reprezentanţilor Primăriei Braşov.
În această perioadă, la Poiana Brașov sunt în funcțiune telegondola, telescaunul Ruia, teleschiurile Bradul, Stadion și telecabina Capra Neagră.
Reprezentanții Primăriei recomandă ca persoanele care urcă cu telecabina Capra Neagră să evite coborârea pe schiuri.