Ziua Internaţională a Monumentelor şi Siturilor Istorice este sărbătorită, în fiecare an, la 18 aprilie. Adevărul despre ce se întâmplă, uneori, cu locurile care intră în patrimoniul UNESCO.
Ziua internaţională a monumentelor şi a siturilor este sărbătorită, în fiecare an, la 18 aprilie, dată care a fost stabilită în 1982, de Comitetul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor – ICOMOS. Măsura a fost adoptată în cadrul celei de-a 22-a Conferinţe Generale a UNESCO.
În 2023, la Adunarea Generală a ICOMOS de la Sydney, subiectul „Disaster and Conflict Resilient Heritage – Preparedness, Response and Recovery” a fost ales ca temă pentru Planul ştiinţific trienal 2024-2027.
Pe măsură ce ICOMOS elaborează o foaie de parcurs în vederea consolidării capacităţilor pentru o „moştenire rezistentă la dezastre şi conflicte” pentru membrii săi şi comunitatea mai largă a patrimoniului şi se pregăteşte să sărbătorească cea de-a 60-a aniversare a Cartei de la Veneţia (31 mai 2024), trebuie să privească înapoi la moştenirea comună, pornind chiar de la această cartă şi înainte, în timp ce se întreabă care sunt nevoile pragmatice ale practicii patrimoniului astăzi.
Comunitățile locale și persoanele fizice sunt încurajate să se gândească, în prezent, la importanța patrimoniului cultural, la vulnerabilitățile sale și la eforturile necesare pentru a-l proteja și conserva.

Adevărul: Locul în care străini bogați au înlocuit localnicii
Părerile, mai ales ale locuitorilor din zonele protejate, sunt împărțite. Unii salută prezența orașului lor pe lista UNESCO, alții simt că pierd apartenența la propria comunitate. Un exemplu în acest sens este Luang Prabang.
Luang Prabang sau Louangphrabang este capitala provinciei Luang Prabang din partea central-nordică a statului Laos. Orașul se află la confluența râurilor Nam Khan și Mekong, la aproximativ 300 km nord de capitala statului, Vientiane.
Dacă inițial, populația număra 50.000 de locuitori, începând cu anul 1995, , după ce orașul a intrat în lista Patrimoniului Mondial și s-a transformat în obiectiv turistic, majoritatea localnicilor a plecat. Și acesta nu este un exemplu singular în lista celor 1.031 situri și monumente cu „valoare universală excepțională“.
Adevărul: „Dacă deschizi ușa ești lovit de un aer proaspăt, dar însoțit de țânțari“
Dacă turismul în zonă ia amploare, prețurile escaladează, localnicii se mută, apar noi oportunități de afaceri, caracterul autentic, în multe cazuri, se pierde. Pe de altă parte, cei care rămân pot prospera, iar comunitățile muribunde pot fi astfel revitalizate.
„Dacă deschizi ușa ești lovit de un aer proaspăt, dar însoțit de țânțari“, spune Prince Nithakhong Tiaoksomsanith, un specialist în conservarea patrimoniului artistic din Luang Prabang.
După ce UNESCO a intervenit în zonă, localnicii au fost înlocuiți de străini bogați, turiști francezi, australieni, americani.
Bogatul patrimoniu arhitectural al Luang Prabang-ului, protejat de reglementările UNESCO, a supraviețuit spre deosebire de multe alte situri istorice din Asia. Dar practic, fiecare casă și magazin de familie din centrul istoric au fost transformate în agenții turistice, pensiuni, restaurante, cafenele. Fosta închisoare a fost recent transformată într-un hotel de lux, iar Centrul Cultural Francez a devenit un salon de masaj.

Scene din viața zilnică sunt rare, deoarece localnicii și-au vândut casele și terenurile și au plecat. Un teren vândut cu 8.000 de dolari, în trei ani a valorat 120.000 de dolari. „Am salvat clădirile Luang Prabang, dar ne-am pierdut sufletele.“ spune un rezident.
Adevărul: Programele UNESCO, criticate și lăudate
Din 1972, UNESCO a salvat comori din 163 de țări. Ziaristul Marco d’Eramo îl numește „UNESCOcid“ și spune că de fiecare dată când un oraș intră în Patrimoniul Mondial, acesta „se stinge, devenind o chestiune de taxidermie. Un mausoleu cu dormitoare atașate“.
Directorul Programului Patrimoniului Mondial UNESCO, Mechtild Rossler, a recunoscut că există o linie foarte subțire „între beneficiile aduse comunității și drepturile vizitatorilor“ Ea a mai spus că UNESCO se străduiește în prezent să păstreze „cultura neatinsă“, mai degrabă decât cărămizile și pietrele.
Sunt și voci care susțin că piramidele, Marele Canion, Stonehenge ar fi atras oricum turiști, chiar dacă nu s-ar fi aflat pe lista UNESCO și că turismul de masă este pur și simplu un fenomen al secolului 21. Oamenii recunosc însă, că în țările în curs de dezvoltare, aceasta nu s-ar fi putut întâmpla fără ajutorul UNESCO.
Guvernele și operatorii de turism sunt conștienți de beneficiile prezenței pe lista UNESCO și o folosesc ca strategie de marketing. A apărut chiar un sub-grup de turiști, „baggers WHS“, care au drept scop vizitarea tuturor monumentelor și siturilor aflate sub protecția UNESCO.
Rossler a mai spus că multe situri intră pe lista UNESCO înainte să fie pregătite în mod corespunzător. Listarea este finalizată nu de către UNESCO în sine, ci de către un Comitet al Patrimoniului Mondial cu membri din 21 de națiuni.

Citiți și: