Mari case de discuri au deschis un proces împotriva a două start-upuri specializate în inteligenţa artificială (AI) muzicală. Este vorba despre acuzații ce vizează faptul că au fost utilizate cântece protejate, cu drepturi de autor, pentru a fi puse la punct tehnologiile.
Potrivit AFP, demersul se adaugă la numeroasele plângeri similare depuse de numeroşi autori, artişti vizuali, ingineri şi jurnalişti începând de anul trecut împotriva unor companii de AI generativă, acuzându-le că se folosesc de creaţiile lor sau de munca lor pentru a antrena modele de AI capabile să reproducă texte, imagini, coduri informatice şi informaţii la cerere.
Recording Industry Association of America (RIAA), care reprezintă interesele unor case de discuri majore, precum Sony Music Entertainment, Universal Music Group (UMG) şi Warner Records, a depus o plângere separată împotriva Suno şi Udio, două servicii online care permit generarea de muzică pornind de la o simplă cerere formulată în limbaj curent („prompt”). Cele două „servicii fără licenţă pretind că este ‘corect’ să copieze munca unui artist şi să o exploateze pentru profitul lor fără consimţământ şi fără plată”, a declarat CEO-ul RIAA, Mitch Glazier, citat într-un comunicat.

Acuzații: AI „a furat vocile” profesioniştilor din industria muzicală
Nici reprezentanţii Suno, nici cei de la Uncharted Labs, dezvoltatorul serviciului Udio, nu au dat curs deocamdată invitaţiei transmise de AFP de a face declaraţii pe această temă.
Subiectul s-a aflat şi în centrul unei greve istorice a scenariştilor şi actorilor de la Hollywood în vara şi toamna anului trecut şi a blocat recent negocierile dintre UMG şi TikTok, începute pentru semnarea unui nou acord de licenţă. După un impas de trei luni, reţeaua de socializare şi-a luat angajamentul la începutul lunii mai de a retrage de pe platforma sa orice conţinut neautorizat ce a fost generat de AI.
În aprilie, peste 200 de artişti de renume, inclusiv starurile Billie Eilish, Nicki Minaj, Katy Perry şi Smokey Robinson, au cerut într-o scrisoare deschisă o protecţie mai bună a creaţiei şi a drepturilor de autor „împotriva utilizării prădătoare de către AI pentru a fura vocile” profesioniştilor din industria muzicală.
Muzica nu este singurul domeniu în care inteligența artificială se strecoară fără acord.

Acuzații: Și fotografii falsificate cu AI
Anul trecut, poliția spaniolă a investigat distribuirea de imagini false nud cu fete minore. Aceste fotografii au fost create folosind inteligența artificială (AI). Cazul a indignat opinia publică din Spania. Poliția din orașul Almendralejo a primit 11 plângeri de la victime, toate minore, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a poliției locale, conform 24newshd.tv.
Presușii autori ai acestor imagini „au folosit fotografii cu fete minore” plasând fețele lor pe „corpurile altor persoane goale”, a adăugat purtătoarea de cuvânt. Unii suspecți au fost deja identificați. Potrivit unei alte surse din poliţie, aceste imagini false au fost generate cu ajutorul unei aplicaţii AI capabilă să producă fotomontaje foarte realiste.
Acuzații: Imagini video trucate din mediul online reprezintă pornografie neconsensuală
Mama victimei a mai declarat că poliţia a informat-o că fotografiile au fost realizate de un grup de persoane care au fost arestate. Potrivit afirmaţiilor sale, poliţia i-a spus că aceste fotografii ar fi putut fi postate online pe platforma Onlyfans sau pe „site-uri pornografice”. Mama unei alte fete a declarat pentru postul public de televiziune TVE că aceste imagini au fost utilizate ca instrument de şantaj pentru a obţine bani de la fiica ei.
Inteligența artificială a ajuns să fie o îngrijorare din ce în ce mai mare în întreaga lume, această tehnologie putând fi folosită în scopuri rău intenţionate, cum ar fi hiper-trucaj (deepfake) cu caracter pornografic. Potrivit unui studiu realizat în 2019 de compania olandeză Sensity, specializată în AI, 96% dintre imaginile video trucate din mediul online reprezintă pornografie neconsensuală, iar majoritatea înfăţişează femei.
În plus, platforma X a demonstrat recent că pot interveni probleme cu AI destul de grave. Totul a pornit de la fotografii indecente cu celebra cântăreață Taylor Swift, care s-au viralizat îndeajuns de rapid pentru a scandaliza fanii.
Platforma de social media X a blocat căutările despre Taylor Swift după ce pe site au devenit virale imagini pornografice cu artista, generate de inteligenţa artificială, relatează BBC.
De altfel, într-un comunicat pentru BBC, Joe Benarroch, şeful operaţiunilor comerciale ale X, a declarat că este vorba de o „acţiune temporară” pentru a se prioritiza siguranţa. Unele imagini au devenit virale şi au fost vizualizate de milioane de ori, ceea ce a stârnit îngrijorarea oficialilor americani şi a fanilor cântăreţei.
Casa Albă: E „alarmantă” răspândirea fotografiilor generate de AI
Nu este clar când a început X să blocheze căutările pentru Swift pe site sau dacă site-ul a blocat căutările pentru alte personalităţi publice sau termeni în trecut. În e-mailul trimis către BBC, Benarroch a precizat că acţiunea este efectuată „cu multă precauţie, deoarece se acordă prioritate siguranţei în această problemă”.
Acest subiect a atras atenţia Casei Albe, care a calificat vineri drept „alarmantă” răspândirea fotografiilor generate de inteligenţa artificială.”Ştim că aplicarea laxă a legii are un impact disproporţionat asupra femeilor şi un impact şi asupra fetelor, din păcate, care sunt ţintele în proporţie covârşitoare”, a declarat secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, în timpul unui briefing.
Falsurile de tip „deepfake” folosesc inteligenţa artificială pentru a produce o înregistrare video a unei persoane prin manipularea feţei sau a corpului acesteia. Un studiu din 2023 a constatat că a existat o creştere de 550% a creării de imagini falsificate începând cu 2019, alimentată de apariţia inteligenţei artificiale.