În România, Organismul Național de Acreditare RENAR este semnatarul Acordului de recunoaștere EA-MLA. Și, pe cale de consecință, orice certificat emis de RENAR sau de organisme de evaluare a conformității (ISO/IEC/17025, inclusiv etalonări, etc.) acreditate de această entitate, este recunoscut în UE și la nivel internațional. Și reprezintă o garanție pentru competență, încredere și recunoaștere.
Laboratoarele de etalonări și cele care realizează verificări metrologice sunt entități care, de cele mai multe ori, pe nedrept, stau în umbra. Deși infrastructura calității are o importanță majoră pentru orice nație. Lucru demonstrat, fără putință de tăgadă, spre exemplu, de faptul că vorbim despre acele laboratoare care validează instrumentele cu care este verificată conformitatea mașinilor, folosite în unitățile RAR sau ITP, ori echipamentele din laboratoarele în care mergeți pentru a efectua analize medicale. Astfel că, vă imaginați, impactul unei certificări făcute prost poate avea consecințe dintre cele mai grave.
Tocmai de aceea, lucrurile sunt privite cu toată seriozitatea. Mărturie stă Regulamentul CE nr.765/2008 al Parlamentului European și Consiliului. Acesta stabilește politica UE în domeniul acreditării, evaluării conformității în general, cadrul în care se desfășoară aceste activități, principiile de funcționare și organizare a acreditării, obligațiile organismelor naționale de acreditare. Iar acesta prevede, la articolul 4, aliniatul 1, că în fiecare stat UE funcționează un singur organism național de acreditare. Unul care se supune, așa cum prevede articolul 10, aliniatul 1, la evaluări periodice ale European Accreditation (EA), organismul desemnat de Parlamentul și Comisia UE. În România, Organismul Național de Acreditare RENAR este semnatarul Acordului de recunoaștere EA-MLA. Și, pe cale de consecință, orice certificat emis de RENAR sau de organisme de evaluare a conformității (ISO/IEC/17025, inclusiv etalonări, etc.) acreditate de această entitate este recunoscut în UE și la nivel internațional. Lucru valabil și-n momentul de față, după decizia emisă în 25 martie 2022, după ultima evaluare a RENAR.
Mai mult, există și precizările finale ale Curții Europene de Justiție, din Hotărârea din data de 6 mai 2021, care spun că ”în Europa, acreditarea, cu statut de autoritate publică, poate fi efectuată numai de către Organismul Național de Acreditare unic”. Mai mult, Curtea de Justiție a clarificat și faptul că Organismul Național de Acreditare desfășoară o activitate de acreditare publică, în afara oricărui context comercial, funcționează pe bază de non-profit, iar activitățile de acreditare trebuie să respecte principiul neconcurenței.
Acreditarea și standarde armonizate
Acreditarea reprezintă, pentru autoritățile naționale, baza tehnică necesară evaluării organismelor care solicită notificarea. Ea este esențială pentru:
- Funcționarea unei piețe orientate spre calitate
- Autoritățile publice
- Organismele de evaluare a conformității
Standardele armonizate sunt publicate în Jurnalul Oficial al UE. Iar atestarea îndeplinirii cerințelor stabilite în standardele armonizate se realizează numai prin acreditarea de către un organism național de acreditare (art.2 alin. 10 și 11).
Autoritățile naționale din statele membre trebuie să recunoască (art. 11 alin. 2) certificatele de acreditare emise de organismele naționale de acreditare, dar și atestările (rapoarte, certificate de etalonare etc. emise de organismele de evaluare a conformității acreditate (inclusiv laboratoare de metrologie);
Acreditarea este modalitatea oficială de recunoaștere a competenței organismelor de evaluare a conformității
- SR EN ISO 15189:2013: Laboratoare medicale. Cerințe pentru calitate și competență
- SR EN ISO/CEI 17043:2010: Evaluarea conformității – Cerințe generale pentru încercări de competență
- SR EN ISO/IEC 17025:2018 – Cerințe generale pentru competența laboratoarelor de încercări și etalonări
- SR EN ISO/CEI 17020:2012 – Evaluarea conformității. Cerințe pentru funcționarea diferitelor tipuri de organisme care efectuează inspecții
- SR EN ISO/CEI 17065:2013: Evaluarea conformității. Cerințe pentru organisme care certifică produse, procese și servicii
- SR EN ISO/CEI 17021-1:2015 – Evaluarea conformității. Cerințe pentru organisme care efectuează audit și certificare ale sistemelor de management
- SR EN ISO 15224: Sisteme de management al calității. Aplicarea EN ISO 9001:2015 în îngrijirea sănătății
- SR EN ISO 9001:2015 – Sisteme de management al calității, etc.
- SR EN ISO/CEI 17024:2012 – Evaluarea conformității. Cerințe generale pentru organisme care efectuează certificarea persoanelor
- SR EN ISO/IEC 17029:2020 Evaluarea conformității. Principii Generale și cerințe pentru organismele de validare și de verificare
- SR EN ISO 14065:2021 Principii generale și cerințe pentru organismele care efectuează validarea și verificarea informațiilor de mediu
RENAR este Organismul național de acreditare al României
Organismul național de acreditare este singurul organism dintr-un stat membru care realizează acreditarea dispunând de autoritatea conferită de statul respectiv. Și putem da ca exemple ACCREDIA -Italia, COFRAC- Franța, DAkkS-Germania, ENAC-Spania, RvA (Raad voor Accreditatie)-Olanda, UKAS-Marea Britanie.
RENAR este Organismul național de acreditare al României. RENAR este membru și reprezintă țara noastră în cadrul tuturor organizaţiilor europene şi internaţionale de acreditare, astfel:
- EA – European co-operation for Accreditation, ca membru cu drepturi depline din noiembrie 1999 (www.european-accreditation.org)
- ILAC – International Laboratory Accreditation Cooperation, ca membru fondator ILAC din septembrie 1996 (www.ilac.org)
- IAF – International Accreditation Forum, ca membru cu drepturi depline din noiembrie 2002 (www.iaf.nu).
RENAR este recunoscut la nivelul Uniunii Europene să efectueze acreditarea pentru respectarea cerințelor standardelor armonizate, ale căror referințe sunt publicate în Jurnalul Oficial al UE, ca urmare a evaluării sale cu succes efectuată de EA – European Cooperation for Accreditation – organismul recunoscut de Comisia Europeană în temeiul art.14 din Regulamentului (CE) nr. 765/2008 și semnării acordurilor de recunoaștere reciprocă:
- European Cooperation for Accreditation – Multilateral Agreement (EA-MLA),
- International Laboratory Accreditation Cooperation – Mutual Recognition Arrangement (ILAC-MRA) și
- International Acccreditation Forum – Multilateral Agreement Multilateral Recognition Arrangement (IAF-MLA).
Recunoaștere RENAR
In data de 24 martie 2022, Consiliul EA pentru Acordul Multilateral de Recunoaștere Reciprocă a luat decizia ca RENAR să iși mențină statutul de membru semnatar al acestui acord pentru toate domeniile pentru care furnizează acreditarea, atât în domeniul reglementat cât și cel voluntar, respectiv:
- laboratoare de încercări, acreditate conform SR EN ISO/IEC 17025;
- laboratoare de etalonare, acreditate conform SR EN ISO/IEC 17025;
- laboratoare medicale, acreditate conform SR EN ISO 15189
- furnizori de încercări de competență, acreditate conform SR EN ISO/CEI 17043;
- organisme de inspecție, acreditate conform SR EN ISO/CEI 17020;
- organisme de certificare produse, acreditate conform SR EN ISO/CEI 17065;
- organisme de certificare persoane, acreditate conform SR EN ISO/CEI 17024;
- organisme de certificare sisteme de management, acreditate conform SR EN ISO/CEI 17021-1;
- verificatori de emisii de gaze cu efect de seră, acreditate conform SR EN ISO 14065.
În data de 5 aprilie 2022, s-a luat decizia de menținere a recunoașterii pentru EMAS (Eco-Management and Audit Scheme). Evaluările EA includ toate aspectele privind activitatea de acreditare, inlusiv statutul și activitatea RENAR și au fost încheiate cu rezultate pozitive.
Autoritățile trebuie să țină seama pe deplin de rezultatele acestor evaluări efectuate de European co-operation for Accreditation (EA). Comisia, în cooperare cu statele membre, supraveghează respectarea regulilor și buna funcționare a sistemului de evaluare. Iar RENAR a demonstrat capabilitatea de a îndeplini, în bune condiţii, misiunea de serviciu public, conform Regulamentului (CE) nr.765/2008.
Certificatele de acreditare emise de RENAR sau cele emise de organismele de evaluare a conformității, sub acreditarea RENAR, trebuie recunoscute și acceptate de către autoritățile naționale din statele membre UE, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 765/2008, acreditarea fiind modalitatea oficială de atestare a competenței organismelor de evaluare a conformității.
Corespunzător, acreditarea acordată de RENAR furnizează o atestare învestită cu autoritate asupra competenței acestor organisme de a desfășura activități de evaluare a conformității și, totodată, reprezintă confirmarea oficială a competenței lor tehnice.
RENAR asigură
Implementarea
-14 Directive ale Parlamentului European și al Consiliului
-11 Regulamente ale Parlamentului European și al Consiliului
Recunoașterea europeană și internațională a sistemului național de acreditare și evaluare a conformității
ØOferă servicii de acreditare conform referențialelor internaționale și europene în materie și/sau altor cerințe stabilite prin reglementări naționale sau europene, în toate domeniile în care acreditarea este solicitată, atât cu titlu obligatoriu, cât și voluntar
ØReprezintă interesele naționale în cadrul organizațiilor internaționale și europene din domeniul acreditării
ØÎndeplinirea cerințelor necesare pentru statele membre ale Uniunii Europene în domeniul acreditării și evaluării conformității.
RENAR implementează 28 de Politici necesare îndeplinirii obiectivelor sale.
Exemplu
ØPOLITICA privind colaborarea cu mediul de afaceri
ØPOLITICA privind Suspendare, Restrângerea și Retragerea Acreditării
- Discreditarea RENAR
- Utilizarea abuzivă sau incorectă a simbolului de acreditare
ØPOLITICA de colaborare cu Mediul de Afaceri