Conform acordului comercial post-Brexit dintre UE și Marea Britanie, începând cu anul 2024, automobilele electrice vor trebui să aibă 45% componente provenite din UE sau din Regatul Unit.
De asemenea, va exista o cerință de 50-60% pentru pachetele de baterii. În caz contrar, vehiculele cu emisii zero vor fi supuse unor tarife de import mai mari cu 10%, relatează ACEA.
Producția de „electrice” ar putea scădea cu circa 480.000 de unități
Asociația Producătorilor de Automobile Europeni (ACEA) solicită o amânare de trei ani a normelor restrictive privind comerțul cu vehicule electrice UE-Regatul Unit, care ar urma să intre în vigoare peste șase luni.
Conform acordului comercial post-Brexit dintre UE și Marea Britanie, începând cu 2024, vehiculele electrice vor trebui să conțină componente din UE sau Marea Britanie în proporție de 45%. Va exista și o cerință de 50-60% pentru pachetele lor de baterii, astfel încât se vor confrunta cu tarife de import britanice sau europene mai mari cu 10%.
Regulile post-Brexit obligă constructorii europeni de automobile să se aprovizioneze cu mai multe componente pentru vehicule electrice din Marea Britanie sau din UE.
Concret, ACEA estimează că producătorii de pe Bătrânul Continent ar trebui să plătească 4,3 miliarde de euro guvernului britanic sub formă de taxe vamale pe o perioadă de trei ani, conform noilor reguli. De asemenea, acest lucru ar putea afecta și producția de „electrice”, care ar putea scădea cu până la 480.000 de unități.
Fabricile de automobile britanice s-ar putea închide
ACEA a solicitat marți o amânare de trei ani a viitoarelor norme pentru baterii, argumentând că este nevoie de timp pentru a construi capacitatea de baterii a Europei. Deocamdată, producătorii de automobile se bazează pe celule și pe materiale pentru baterii importate din Asia.
Același organism a anunțat că membrii săi se așteaptă ca doar 10% din totalul vehiculelor electrice să respecte noile reguli în 2024. Asta va face ca producătorii din UE să piardă în fața concurenților din China și din alte țări terțe.
Gigantul Stellantis a avertizat luna trecută că fabricile de automobile britanice s-ar putea închide în lipsa unei renegocieri rapide a acordului Brexit.
Punctul de vedere al Comisiei Europene este acela că normele sunt concepute pentru a sprijini dezvoltarea unui lanț valoric puternic al bateriilor în UE și că Brexit-ul a schimbat relația comercială cu Marea Britanie.
Stefan Fuehring, un oficial al Comisiei Europene care supervizează acordul comercial UE-Regatul Unit post-Brexit, a declarat recent că regulile de origine ale UE sunt „adecvate scopului” și că blocul nu ia în considerare modificarea acestora.