Accidentul din Suceava. În seara zilei 9 noiembrie, a avut loc o tragedie uriașă în dreptul localităţii Grăniceşti, din Suceava: un tată de 28 de ani s-a sinucis cu cei trei copii ai săi în mașină, după o ceartă cu mama micuților. I-a îmbrăcat frumos, spun rudele, și a intrat cu viteză maximă în prima mașină care i-a ieșit în cale, un autoturism aparținând unei școli de șoferi, în care se aflau doi tineri de 18 ani și instructorul lor de 78.
Accidentul din Suceava: tatăl de 28 de ani s-a sinucis cu 3 copii în mașină
Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în judeţul Suceava, în acestea aflându-se şapte persoane. Un tată de 28 de ani, care a vrut să se sinucidă cu cei trei copii ai săi în mașină, a provocat tragedia. A lovit intenționat un autoturism condus de către un tânăr de 18 ani din comuna Calafindești.
În dreapta sa se afla instructorul auto, un bărbat de 76 ani din municipiul Siret, iar pe bancheta din spate se afla un alt tânăr de 18 ani. Toți cei trei au decedat.
Bărbatul de 28 de ani a murit pe loc. La fel și fiul său de trei ani. Au supraviețuit, dar cu leziuni grave, fiul acestuia de 4 ani și fetița de 8 ani, relatează monitorulbt.ro.
Copiii l-au implorat să oprească mașina, mama a asistat la tragedie prin telefon
Daniel, bărbatul de 28 de ani care a provocat tragedia din Suceava, o sunase pe videocall pe Monica, mama celor trei copii, să-i spună că vrea să se sinucidă și ia cu el și copiii. Femeia plecase în Germania pentru a le ofere o viaţă mai bună celor trei copii.
Sâmbătă după-amiaza se certau din nou la telefon. Daniel i-a îmbrăcat frumos pe copii. Le decisese deja soarta. Voia să îi omoare alături de el. Şi-a sunat prin videocall fosta parteneră şi i-a arătat ce vrea să facă. Din spate, îngroziţi copiii ţipau. „Tati, tati nu mai mâna maşina. Tati, opreşte-te”.
La un moment dat, Monica a auzit o izbitură și apoi tăcere, nu mai auzea nici o voce. Disperată, femeia şi-a sunat rudele, chiar şi pe mama lui Daniel să o roage să îl înduplece, însă era prea târziu.
„I-a imbrăcat ieri în hainele ce le-a cumpărat. Toţi îmbrăcaţi în nou. Ţipau fetiţa şi băiatul: Tati, tati nu mai mâna maşina. Tati, opreşte-te. Nu s-a oprit. M-a sunat ea că Dani s-a omorât acum. Era în direct cu el. Dintr-o dată s-a auzit o izbitură şi nu mai vobea nimeni la telefon”, a povestit Marilena, mama ucigaşului pentru Observator.
„Am vorbit cu el acasă. A zis că se duce cu copiii în oraş. Era destul de calm. Nora mea spune că vorbea la telefon în timpul accidentului. Nu era o relaţie…era dragoste cu năbădăi”, spune bunicul copiilor.
Pompierii, îngroziți de ce au găsit la locul accidentului din Suceava
Cezar, unul dintre pompieri, a fost cel care l-a extras pe băiețelul de nici 3 ani dintre fiarele contorsionate și l-a purtat, ținându-l strâns în brațe, până la ambulanță.
„NU L-AM VĂZUT NICIODATĂ PE CEZAR PLÂNGÂND
Colegul meu fugea cu băiețelul în brațe spre ambulanță. După cum îl ținea, mi-am zis că trebuie să aibă vreo 3-4 anișori… Cel puțin, așa arăta Matei al meu când îl duceam în patul său, după ce adormea pe canapea la televizor…
– E gata! E GATA…
Vocea gâtuită de plâns era resemnată… Trupul inert al micuțului a fost strivit sub greutatea mașinii răsturnate. Și Cezar știa foarte bine că nimeni nu-l mai putea salva… Însă, cred că voia să-l protejeze, cumva, chiar și de ochii curioșilor, și l-a adus la adăpostul autospecialei sanitare.
Plânsul lui Cezar este plânsul sufletului oricărui pompier când un copil își pierde viața… Cred că am umple un cimitir întreg, cu toți îngerii pe care i-am găsit fără suflare, fie în incendii, fie înecați, dar mai ales în accidente rutiere…
Nu o să povestesc lucruri pe care le vedeți și voi în trafic, cu copii care abia se observă de pe locul din față sau chiar se plimbă pe bordul mașinii… Nu voi da exemple, pe care le știți, cu micuți care la impact au zburat, la propriu, de pe locul din spate prin parbriz, pentru că nu erau asigurați cu centura…. Și cât de multe astfel de întâmplări care s-au terminat în cimitirul despre care vă spuneam…
„Sâmbătă, am mai pierdut un îngeraș, iar pe lângă el mai erau…”
Ca adult, când ai atât de multe informații, când vezi atâtea vieți pierdute, oare cât de inconștient trebuie să fii să ignori evidența? Dacă aș putea reda amintirile în imagini, i-aș obliga pe toți acei părinți să vizioneze ororile pe care le-am trăit în urma tragediilor produse pe șosele… Șosele, ale căror cruci care străjuiesc marginea drumului, oriunde te-ai duce, îmi trezesc amintiri reci: aici a fost ăla, aici celălalt accident… Parcă s-au mutat crucile din cimitir în drum… Și sunt fără număr…
Sâmbătă, am mai pierdut un îngeraș, iar pe lângă el mai erau și doi tineri de 18 ani, care abia învățau ce e viața, apoi doi bărbați de 28 și de 76 de ani, cu poveștile lor, cu tot…
5 vieți pierdute la Grănicești și pare că cifra asta ne bântuie… 5 la Ilișești, 5 la Vadu Moldovei, 5 la Cumpărătura… Și tot așa…
Nu știu cauza accidentului, dar cred că nici nu mai contează… Nu a mai rămas nimeni care să poată fi tras la răspundere… Rămâne doar o nouă poveste tragică, din care să putem învăța ceva. Asta, pentru cine are ochi de văzut și urechi de auzit…
Suntem colegi de vreo 18 ani, dar nu l-am văzut niciodată pe Cezar plângând… Și vă doresc ca niciunul dintre voi să nu trăiască astfel de momente vreodată! E suficient pentru noi, pompierii. Credeți-ne, pe cuvânt!
Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în pace!
P.S. Am vrut să postez o fotografie cu cei cinci saci negri, depozitați în mașina celor de la morgă. 4 saci mari și 1 ca de tomberon… Poate imaginea era mai sugestivă pentru ce înseamnă viața, cât este de prețioasă și cum ne batem joc de ea… Când pleci dimineața de acasă, asigură-te cu tot ceea ce depinde de tine, și nu de Dumnezeu, că te vei întoarce teafăr. Cei dragi, te așteaptă!„, și-a încheiat tulburătoarea relatare Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU „Bucovina” Suceava.
Bunica celor trei copii o învinovățește pe nora ei pentru tragedia din Suceava
Mama lui Daniel, tatăl care a provocat accidentul din Suceava, o invinovățește pe nora ei pentru tragedia în care au murit fiul și nepotul său.
„Miercuri a venit la mine și a zis că nevasta lui a plecat, a lăsat copiii în somn și când s- a trezit dimineață să plece la serviciu, că lucra la Suceava, a găsit- o pe mama ei în casă la ora șase dimineața, a fost făcut focul și a întrebat unde a plecat din țară și nu știu unde a zis. A întrebat Dani, dar de unde a avut bani de a plecat și a zis că eu i-am dat bani.
Când el vorbea și a zis Dani ce face, ea a zis: „poți să te omori’. Eu auzeam pe sală și ea i-a zis: „omoară-te și cu copiii, că nu- mi pasă’. Eu m-am dus și i-am zis „tu, dar de ce nu nu asculți tu de el, că el este bărbat, ascultă de el’ și mi- a închis telefonul’, a povestit mama lui Daniel, conform stirilekanald.ro.
Citește și: Un băiat de 16 ani a murit în spitalul din Târgu Jiu, în timp ce medicii se certau dacă să-l opereze sau nu
Citeste si: Rețea paralelă de vânzare a biletelor la Castelul Peleș. Cum funcționa “Rețeaua Peleș”