Lamecha Girma, atlet etiopian, a suferit o căzătură îngrozitoare în timpul finalei probei de 3000 m obstacole de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
Girma, în vârstă de 23 de ani, a căzut la pământ în încercarea de a sări peste un obstacol și părea să se fi lovit puternic cu capul de suprafața de alergare.
Accident teribil în finală la 3000 de metri, la JO 2024!
Incidentul i-a lăsat pe spectatori uluiți, în timp ce sportivul întins la pământ a primit îngrijiri medicale minute bune, pentru ca mai apoi să fie transportat pe o targă, cu o proteză la gât, pentru a fi dus de urgență la spital.
Lamecha Girma este deținătorul recordului mondial in proba de 3000 de metri obstacole, cu timpul de de 7:52.11, pe care l-a stabilit la Paris în urmă cu peste un an.
„În 40 de ani de comentare a curselor de alergare cu sau fără obstacole, nu am văzut niciodată o cădere atât de grea”, a spus Leigh Diffey, unul dintre comentatorii evenimentului pentru platforma de streaming Peacock.
La JO 2024, Girma căuta să-și îmbunătățească culoarea medaliei de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde a câștigat argintul.
„În urma căderii sale în cursa cu obstacole de 3.000 m, Lamecha Girma a primit îngrijiri imediate de la echipele medicale de la fața locului.
Gândurile noastre sunt cu el și îi transmitem cele mai bune urări pentru o recuperare rapidă. Paris 2024 este în strânsă legătură cu Comitetul Național Olimpic Etiopian pentru a fi la curent cu starea lui”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.
Soufiane El Bakkali, din Maroc, a câștigat medalia de aur, cu timpul de 8:06.05, urmat de americanul Kenneth Rooks, în vreme ce Abraham Kibiwot, din Kenya, a completat podiumul probei de 3000 de metri obstacole.