Accident Suceava. Un grav accident rutier a avut loc vineri dimineață pe DN 17A, între localitățile Vatra Moldoviței și Ciumârna, județul Suceava, implicând un microbuz în care se aflau șapte persoane.
Accident Suceava
Incidentul s-a produs după ce șoferul a pierdut controlul volanului, iar vehiculul a ieșit în afara carosabilului, lovind mai mulți copaci. Din păcate, impactul a avut consecințe tragice, un bărbat de 32 de ani pierzându-și viața, conform informațiilor furnizate de ISU Suceava.
Pentru a gestiona situația de urgență, autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție la nivelul județului. Echipele de salvare au intervenit rapid cu două autospeciale de descarcerare, trei ambulanțe SMURD și patru echipaje SAJ.
Din cele șapte persoane implicate, două au fost găsite încarcerate. Unul dintre răniți era inconștient, iar echipele de prim ajutor au efectuat manevre de resuscitare, însă, din păcate, acestea nu au avut succes, fiind declarat decesul victimei.
“Una dintre persoanele încarcerate a fost extrasă şi predată echipajelor medicale. Cea de-a doua persoană încarcerată este în stare de inconştienţă. A fost şi ea extrasă şi au început manevrele de resuscitare”, au precizat oficialii ISU
Celelalte cinci persoane din microbuz erau conștiente și cooperante, dar au suferit diverse leziuni și traumatisme. Toate au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.
Intervenția promptă a echipajelor de urgență a fost esențială în stabilizarea situației, însă accidentul rămâne un eveniment tragic pentru comunitatea locală. Autoritățile continuă să investigheze circumstanțele în care s-a produs accidentul.
CITEȘTE ȘI – Accident Roșiori, imagini șocante. O familie întreagă a murit în a doua zi de Crăciun