Un accident rutier grav a avut loc în localitatea Hârlești, județul Bacău. A fost implicat un autocar cu 20 de pasageri și un autoturism. Un mort și patru răniți
Având în vedere numărul persoanelor implicate în accident rutier grav, pentru optimizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție, a transmis IGSU.
Accident rutier grav
IGSU transmite că la fața locului au fost alocate 1 autospecială de stingere, 1 autospecială de descarcerare, 1 autospecială pentru transport victime multiple și 5 ambulanțe SMURD. În sprijinul echipajelor operative au fost alocate și 5 ambulanțe aparținând serviciului județean de ambulanță.
Accident rutier grav. De asemenea, forțele de la fața locului au fost suplimentate cu 1 ambulanță SMURD, 1 Unitate de Terapie Intensivă Mobilă, 1 autospecială pentru transport victime multiple de la ISU Neamț.
Autocar cu 20 de pasageri
Accident rutier grav. În urma acestui accident rutier grav au rezultat cinci victime din autoturism. Trei victime erau inconștiente.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, accidentul a avut loc pe DN 2 Bacău-Roman, în zona localității Hârlești, între un autocar înmatriculat în Turcia și un autoturism. În urma coliziunii, autoturismul a fost proiectat într-un stâlp, în afara părții carosabile.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române
Centrul Infotrafic informează că circulația s-a reluat normal pe DN 2 Bacău-Roman, în zona localității Hârlești, județul Bacău.
Accidentul rutier produs între un autocar și un autoturism a fost soldat cu decesul unei persoane.
Este vorba despre șoferul autoturismului, un bărbat de 31 de ani.
De asemenea, în urma accidentului patru persoane au fost rănite și transportate la spital.
Persoanele rănite se aflau în autoturism și au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital.
În autocar se aflau 20 de pasageri, toți conștienți.
Din fericire, aceștia nu au necesitat îngrijiri medicale.
CITIȚI ȘI: Accident rutier grav. Autocar plin cu turiști lovit de TIR