Traficul tramvaielor a fost restricționat pe ambele sensuri după ce un autoturism a lovit tramvaiul liniei 19 și a fost proiectat în linia tramvaiului 40. Incidentul a avut loc la intersecția dintre bulevardul 1 Decembrie și strada Șerban Ghiță din București.
Accident în București: Două linii de tramvai sunt blocate pe ambele sensuri
Accidentul, produs sâmbătă, a dus la rănirea a două persoane aflate în mașină, care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
“Pe data de 18 mai, în jurul orei 10:25, Brigada Rutieră a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la producerea unui accident rutier la intersecția dintre bulevardul 1 Decembrie și strada Șerban Ghiță.
Conducătorul unui autovehicul care circula pe bulevardul 1 Decembrie dinspre bulevardul Liviu Rebreanu către bulevardul Theodor Pallady a intrat în coliziune cu tramvaiul liniei 19, care se deplasa în aceeași direcție, iar din impact autovehiculul a fost proiectat în tramvaiul liniei 40, care circula din sens opus.”, informează Brigada Rutieră.
Două persoane au fost rănite
”În urma accidentului de circulație a rezultat rănirea a două persoane, pasageri în autovehicul, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Toți conducătorii de vehicule au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind zero.
Se efectuează cercetarea la fața locului în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și condițiilor în care s-a produs accidentul de circulație.
Traficul tramvaielor este restricționat pe ambele sensuri de deplasare”, a anunțat Brigada Rutieră.