Companiile aeriene din lume întră într-o nouă eră: încep să ofere acces la internet clienților care apelează la serviciile lor. Starlink al lui Elon Musk se află în centrul acestei noi ere în domeniul aviatic.
Starlink, o ramură a SpaceX, furnizează WiFi prin intermediul sateliților cu orbită joasă. Fiabilitatea sa este deosebit de utilă în zonele izolate și pe navele de croazieră, iar popularitatea sa a crescut pe avioanele comerciale. Viasat, unul dintre principalii competitori, are doar câțiva sateliți și este mai lent prin comparație, potrivit Business Insider.
Qatar a implementat Starlink gratuit pe primul său Boeing 777 în octombrie. Aceasta intenționează să instaleze serviciul pe întreaga flotă 777 până la sfârșitul anului 2025 și să înceapă actualizările pe aeronavele Airbus A350 în această vară.
Business Insider a testat noul WiFi-ul oferit de operator și a constatat o viteză de descărcare de până la 215 megabiți pe secundă, deși aceasta a scăzut în anumite zone. Starlink a devenit rapid popular printre operatorii aerieni datorită capacității sale de a oferi o conexiune stabilă și rapidă, utilizând o rețea impresionantă de peste 6.300 de sateliți care furnizează internet în aproximativ 100 de țări.
Acces la internet. Avioanele Hawaiian echipate cu Starlink
În 2022, transportatorul aerian semi-privat JSX a fost prima companie care a semnat un contract pentru Starlink. De atunci, compania a implementat serviciul pe întreaga sa flotă de avioane Embraer. Hawaiian Airlines, care în prezent a fuzionat cu Alaska Airlines, și-a modernizat avioanele Airbus A330 și A321neo cu Starlink gratuit și intenționează să adauge și avioanele sale Boeing 787.
Alaska a achiziționat de atunci avioanele Hawaiian echipate cu Starlink. Începând din acest an, intenționează să zboare cu aeronavele Airbus de mare capacitate din Seattle către Japonia și Coreea de Sud.
În septembrie anul trecut, Air France a anunțat un parteneriat strategic cu Starlink, pentru a aduce o experiență de conectivitate superioară pasagerilor săi prin furnizarea de internet Wi-Fi de mare viteză în timpul zborurilor. Anunțul a fost făcut de publicația Quartz, subliniind angajamentul companiei aeriene de a îmbunătăți serviciile oferite clienților săi. Până la finalizarea acestui proces, compania va continua să ofere servicii de internet, inclusiv un mesaj gratuit pentru membrii programului său de loialitate, precum și opțiuni contra cost pentru ceilalți pasageri. Acest pas este parte dintr-o strategie mai amplă de a îmbunătăți experiența călătorilor și de a răspunde cerințelor tot mai mari pentru conectivitate în aer.